Era un fel de murmur straniu stârnit de vânt. Sau poate că era o răcoare ce pătrundea în oase. Era ceva. Un cântec eteric pe care nu-l puteam auzi decât eu sau Elizabeth. O încordare în aer. Un fel de premoniție, ca la carte. Există necazuri pe care aproape că le așteptăm în viață – ceea ce s-a întâmplat, de pildă, cu părinții mei – și sunt, apoi, alte momente sumbre, momente de violență bruscă, în urma cărora se schimbă totul. A fost viața mea de dinaintea tragediei. Și este viața mea de acum. Cele două vieți au dureros de puține lucruri în comun. Elizabeth a stat tăcută în timpul călătoriei noastre aniversare, dar nu era ceva neobișnuit pentru ea. Încă de când era copil, avea această atitudine melancolică, imprevizibilă. Rămânea tăcută și se cufunda într-o contemplație profundă sau se lăsa cuprinsă de o frică la fel de adâncă, dar niciodată n-am știut exact despre care din cele două era vorba. 

Și asta făcea parte, cred, din misterul ei, dar era pentru prima oară când puteam simți golul dintre noi. Relația noastră reușise să reziste însă foarte mult. Mă gândeam doar… dacă ar fi putut reziste însă foarte mult. Mă gândeam doar… dacă ar fi putut rezista în fața adevărului sau a minciunilor nespuse. Aerul condiționat vâjâia la setarea albastră MAX. Aerul, cald și lipicios, era specific pentru o zi de august. Am traversat râul Delaware pe Podul Milford, fiind salutați de un foarte prietenos colector de taxe în Pennsylvania. Zece mile mai târziu, am ochit piatra marcată cu textul LACUL CHARMAINE – DOMENIU PRIVAT. Am luat-o, apoi, pe drumul de pământ. Cauciucurile s-au înfipt bine în drum, azvârlind praf în stânga și-n dreapta, ca o gloată de arabi cuprinși de panică. Elizabeth întrerupse muzica stereo din mașină. Cu coada ochiului, vedeam că îmi studia profilul. Mă întrebam, oare, ce vede și inima începuse să mi se zbată neliniștită. Acolo, undeva, în dreapta noastră, două căprioare molfăiau niște frunze. S-au uitat la noi, dar au înțeles că nu voiam să le facem nimic rău și au continuat să rumege. Ne-am continuat drumul și, dintr-odată, lacul a apărut în fața noastră. Soarele se apropia deja de asfințit, desenând la apus cercuri purpurii și portocalii. Vârfurile copacilor parcă luaseră foc.