Istoria omenirii Hendrik Willem descarca gratis PDF.

HENDRIK WILLEM VAN LOON ERA UN OM MARE CU UN CÂINE mic şi cu ideea că istoria lumii e mult prea vastă ca să poată fi tratată de câteva persoane. Când îi citiţi cărţile, vă lasă impre - sia că le-a scris considerându-se un fel de inginer de trenuri vechi. După el, poveştile şi faptele din trecut trebuie sădite în mintea oamenilor pentru ca motorul progresului să poată prinde viteză. Singura noastră cale de a înainta a fost conştiinţa acută a pul sului constant al istoriei, sau cel puţin aşa pare să creadă. Pre supun că sentimentele lui în această privinţă au avut o legă - tură cu faptul că s-a născut în anul 1882, o perioadă când lumea a început să se specializeze. Bineînţeles, un gen sau altul de specializare a existat dintot - deauna. Dacă trăiai în Danemarca în epoca fierului şi te pri - cepeai la topirea metalului şi forjarea lui în unelte sau arme, probabil nu te îngrijeai la fel de mult de animale.

Însă în dece - niul 1880 o nouă ştiinţă, numită „management“, a dat năvală în fabricile din toată lumea. După ce managementul a preluat controlul, munca nu a mai fost doar muncă; a devenit ceva ce se poate descompune în categorii şi părţi, ca speciile de păsări sau tipurile de afecţiuni. În această perioadă s-a născut linia de montaj, spre exasperarea muncitorilor, după care specia - lizarea s-a strecurat în toate domeniile vieţii, inclusiv în cele academice şi (cel mai important aspect din perspectiva cărţii pe care o ţineţi în mâini) în istorie. Opera lui van Loon se opu - nea întru totul acestei specializări. Van Loon se războia cu ceea ce el considera îngustime a minţii experţilor care nu puteau vedea dincolo de cartotecile lor. Uneori a fost numit „populari - zator“. Istoricul Arthur Schlesinger Jr. l-a lăudat pe van Loon pentru chiar activitatea de popularizare, scriind că „într-o epocă în care cunoştinţele se specializează din ce în ce mai mult, capacitatea de a scrie pe teme serioase într-un mod lucid şi cap - tivant devine o necesitate a societăţii civilizate“. Tot Schlesinger a adăugat că van Loon era un bărbat „plin de entuziasm“. Nu că van Loon nu ar fi participat la procesul de specializare. La urma urmelor, a studiat istoria, nu chimia sau geologia Antarcticii. Şi-a obţinut doctoratul la Universitatea din Mün - chen şi a predat istorie europeană la Universitatea Cornwell şi la Antioch College.

Pe lângă Istoria omenirii, a scris zeci de alte cărţi, inclusiv The Rise of the Dutch Kingdom, R. v. R.: The Live and Times of Rembrandt van Rijn şi, în 1939 (în cola bo - rare cu Grace Castagnetta), The Last of the Troubadours: The Life and Music of Carl Michael Bellman 1740–1795. După cum notează Cornelis A. van Minnen în biografia lui van Loon publi - cată în 2005, Istoria omenirii a fost scrisă aproape dintr-o fantezie, când editorul Horace Liveright a hotărât să încerce o versiune pentru copii a unui gen popular la adulţi, aşa-numitul „sinopsis“. Câteva volume apăruseră deja: Charles şi Mary Beard, Rise of American Civilization (1927), Lewis Mum ford, Story of Utopias (1922) şi Will Durant, Story of Philo sophy (1926).

Aceste cărţi fuseseră compuse, în mod vădit, cu ideea că nespecialistul e capabil să înţeleagă opera experţilor şi specialiştilor dacă aceasta cuprinde propoziţii scrise pentru oameni obişnuiţi, nu doar pentru iniţiaţi. Will Durant a fost cel mai popular autor de istorii rezumate pentru adulţi, iar Durant a observat că volumul lui van Loon va fi la fel de satisfăcător pentru părinţi ca şi pentru copiii cărora le va fi cumpărat. „Lumea devenea scandalos de informată cu privire la istorie“, a spus Durant. Cum citim Istoria omenirii astăzi, într-o epocă în care sun - tem, deopotrivă, şi mai specializaţi, şi mai generaliști, când fap tele despre orice subiect se află la distanţă de câteva clicuri? (Chiar dacă în momentul de faţă aproximativ o treime din popu - laţia lumii nu are acces la internet, un fapt pe care multe per - 16 istoria omenirii soane conectate – în ciuda conexiunilor – probabil nu îl cunosc.) Capodopera lui van Loon are greşelile și confuziile ei, precum şi goluri, nu încape îndoială. Dacă privim la viaţa lui van Loon, nu ne va fi greu să constatăm că suferea de unele prejudecăţi comune în Statele Unite pe vremea lui, de exemplu aversiunea faţă de anumite grupuri de imigranţi.

În ansamblu cartea adoptă totuşi un spirit de autoperfecţionare – cu spe ranţă pen tru autor, cititor şi viitorul umanităţii. Acesta pare să fi fost sentimentul lui van Loon despre lume în anii ’40, când a vorbit despre „o conştiinţă comună a «apartenenţei laolalt㻓 şi a de scris New Deal-ul preşedintelui Franklin Roosevelt nu atât ca pe o mulţime de legi şi reglementări, cât o „atitudine nouă în gândire“. Într-un program radiofonic din New York şi ulterior la NBC chiar aşa a spus, „în folosul omenirii“. Credea cu ade vărat că ne aflăm într-o fază de ascensiune, chiar şi atunci când naziştii i-au atacat patria europeană – van Loon s-a născut în Rotterdam. Omenirea putea depăşi acest moment.

Con sidera acest lucru drept cea mai demnă de apreciat calitate a lumii. A murit în 1944, cu un an înainte de sfârşitul celui de-al Doi lea Război Mondial, însă Hitler era pe cale să cadă şi majo - ritatea oamenilor putea întrezări încheierea conflictului. Van Loon părea să creadă că Statele Unite vor conduce lumea spre un viitor mai bun, ceea ce nu a fost întotdeauna adevărat. Ca de obicei, povestea omenirii a fost un amalgam. Pe de altă parte, Istoria omenirii s-a bucurat în continuare de succes. Mai mulţi autori au adus-o la zi, dar nimeni nu a încercat, bineînţeles, să aducă la zi spiritul lui van Loon, care nu pare să fi pălit. Cartea se înfăţişează acum ca un caiet de însemnări transmis de la o generaţie la alta, cu ceva pânze de păianjen şi cu coperta uzată pe alocuri, dar şi cu podoabe adău - gate pe măsură ce trece dintr-o mână în alta. Necesită strădanie din partea cititorului, deşi nu mai multă decât ar fi fost nece - sară în 1920, 1820 sau în zorii istoriei umane. La urma urmelor, trecutul prinde viaţă atunci când e analizat sau, încă și mai bine, reanalizat. Căutaţi adevăruri. Studiaţi-le. Studiaţi-le în pro - fun zime. Observaţi-le din diverse perspective. Nu consi de raţi introducere nouă 17 nimic ca fiind indiscutabil, căci foarte puţine lucruri sunt astfel, şi nu vă temeți să priviţi îndeaproape lucrurile care nu au fost cercetate înainte. Henry David Thoreau preda la o şcoală din Massachusetts în 1837. Îi plăcea să spună că întunecatul Ev Mediu e întunecat pentru că noi suntem în întuneric în pri - vinţa lui.