Cu degetele crispate pe emițătorul VHF, Pierre Niémans privea mulțimea ce se revărsa spre stradă, coborând rampele de beton ale stadionului Parc des Princes. Mii de țeste în flăcări, pălării albe, eșarfe colorate țipător, alcătuind o uriașă panglică pestriță, halucinantă. Ca o explozie de confetti. Sau o legiune de diavoli dezlănțuiți. Și aceleași trei silabe, repetate obsesiv, lent, cântat: „Ga-na-mos!” Stând în picioare pe acoperișul grădiniței aflate vizavi de stadion, polițistul urmărea manevrele brigăzilor a treia și a patra ale gărzii republicane de securitate. Bărbații în uniforme albastru-închis, cu căști de protecție negre, alergau de-a lungul mulțimii șerpuitoare, ținându-și în mâini scuturile din policarbonat. Metoda clasică: câte două sute de oameni, înșirați de-o parte și de cealaltă a fiecărei serii de porți de acces, și comandouri-tampon între acestea, având rolul de-a evita ca suporterii celor două echipe să se întâlnească, să se apropie unii de alții, ba chiar să se zărească… În această seară, pentru întâlnirea dintre Zaragoza și Arsenal, finala Cupei Cupelor ediția 1996, singurul meci al anului în care două echipe străine se confruntau la Paris, fuseseră mobilizați mai bine de o mie patru sute de polițiști și jandarmi pentru a asigura ordinea. Controale de identitate, percheziții corporale și dirijarea celor patruzeci de mii de suporteri veniți din cele două țări. Comisarul Pierre Niémans era unul dintre responsabilii pentru buna funcționare a acestor manevre. Acest gen de operațiuni nu semăna cu însărcinările sale obișnuite, dar polițistului tuns periuță îi plăcea să participe la astfel de exerciții. Supraveghere și confruntări în stare pură. Fără anchete, fără proceduri. Într-un fel, o asemenea simplitate îl relaxa. În plus, îi plăcea aspectul militar al acestei adevărate armate în marș. Suporterii ajunseseră la primul nivel. Puteau fi văzuți, prin fuzelajul betonat al pasarelelor, deasupra porților H și G. Niémans se uită la ceas. În patru minute aveau să ajungă afară, revărsându-se pe carosabil.

Atunci urma să apară riscul de contact, de derapaje și rupturi. Polițistul trase adânc în piept aerul încărcat de tensiune al nopții de octombrie. Încă două minute. Din reflex, Niémans se întoarse și privi în depărtare, spre piața Porte de Saint-Cloud, pustie în acel moment. Cele trei arteziene se profilau pe cerul nopții, totemuri ale neliniștii. De-a lungul bulevardului erau înșirate dubele jandarmilor. În fața lor, umăr la umăr, cu căștile prinse la centură și bastoanele de cauciuc pocnind laterala piciorului, așteptau membrii brigăzilor de rezervă. Zarva se înteți. Mulțimea umplu spațiul dintre grilajele ce aveau partea superioară plină de țepi. Niémans nu-și putu stăpâni un zâmbet. Pentru asta se afla acum, aici. Un val uriaș își făcu simțită prezența. Larma fu acoperită de sunetul trompetelor. Un vuiet surd făcea să vibreze cimentul trotuarelor. „Ga-na-mos! Ga-na-mos!” Niémans apăsă butonul radio-emițătorului și i se adresă lui Joachim, comandantul companiei estice. — Aici Niémans. Au început să iasă. Conduceți-i spre autocare pe bulevardul Murat, spre parcări, spre gurile de metrou. De la înălțime, polițistul cântări situația: riscurile erau minime de partea aceasta. Suporterii spanioli erau învingători și, prin urmare, mai puțin periculoși. În același timp ieșeau și englezii, dar pe partea cealaltă, pe porțile de la A la K; tot acolo se afla și tribuna Boulogne, tribuna bestiilor feroce. Niémans avea să arunce o privire și pe-acolo, de îndată ce operațiunea de evacuare și supraveghere a suporterilor spanioli avea să fie pusă pe roate. Deodată, în lumina felinarelor, zări o sticlă zburând pe deasupra mulțimii. Văzu un baston ridicat pentru a lovi, rândurile înghesuite strângându-se laolaltă și, mai mult, oameni căzând. Urlă în emițător: — La dracu’, Joachim! Ține-ți oamenii în frâu! Se repezi în întunericul scării de serviciu și coborî în fugă cele opt etaje. Atunci când ieși în stradă, două plutoane de jandarmi se apropiau în pas alergător, pregătiți să-i ia în primire pe huligani. Niémans se proțăpi în fața acestora, agitându-și mâinile în cercuri uriașe. Bastoanele jandarmilor ajunseseră la doar câțiva metri de fața lui atunci când Joachim se ivi din dreapta lui, cu casca pe cap. Își ridică viziera și îl săgetă cu privirea: — Pentru numele lui Dumnezeu, Niémans, ai înnebunit? Ești în civil, vrei să te trezești că… Polițistul ignoră întrebarea colegului său: — Ce-i cu rahatul ăsta? Potolește-ți oamenii, Joachim! Dacă nu, în trei minute vom avea parte de ditamai răscoala. Căpitanul cel durduliu gâfâia de zor. Mustața-i îngustă, la modă în urmă cu un veac, îi vibra în ritmul răsuflării sacadate

Cifrul criminalului Isabella Maldonado descarca gratis PDF.