Trimite-l pe băiat la Apollonia. Încep fără menajamente, draga mea nepoată, ca să te dezarmez dintru început şi orice împotrivire pe care ai puteao opune să fie prea pripită şi prea firavă în faţa argumentelor mele. Fiul tău a părăsit tabăra din Cartagina sănătos. Îl vei vedea la Roma în mai puţin de o săptămână. Le-am dat ordin oamenilor mei să călătorească fără grabă, ca să primeşti scrisoarea mea înainte de sosirea lui. Fără îndoială, ai început deja să formulezi obiecţii care ţie îţi par a avea ceva greutate – eşti mamă şi faci parte din ginta Iulia, aşa că încăpăţânarea ta e de două ori întemeiată. Cred că ştiu care îţi vor fi obiecţiile, doar ne-am mai oprit asupra lucrurilor acestora şi altă dată. Vei invoca argumentul sănătăţii lui şubrede – deşi vei afla în curând că se întoarce din campania din Spania, la care a luat parte alături de mine, mai sănătos decât la plecare. Vei pune la îndoială îngrijirile de care ar putea beneficia departe de casă – deşi, dacă te gândeşti puţin, îţi vei da seama că doctorii din Apollonia sunt mai capabili să-i îngrijească beteşugurile decât şarlatanii parfumaţi din Roma. Am şase legiuni de soldaţi în Macedonia şi în împrejurimi, iar soldaţii trebuie să fie întregi la trup, pe când senatorii pot să şi moară şi n-ar fi mare pierdere. Iar vremea de pe coasta Macedoniei e cel puţin la fel de blândă ca la Roma. Eşti o mamă bună, Atia, dar suferi de acea moralitate încrâncenată şi acea stricteţe care afectează uneori stirpea noastră. Trebuie să slăbeşti puţin frâiele şi să-i îngădui fiului tău să devină şi în realitate bărbatul care este de drept. Are aproape optsprezece ani şi îţi aminteşti prevestirile de la naşterea lui – prevestiri pe care, cum bine ştii, am făcut tot posibilul să le întăresc. Trebuie să înţelegi importanţa acestei cerinţe cu care îmi încep scrisoarea. Greaca lui e cumplită, iar la retorică e slab. Cu filosofia se descurcă onorabil, dar cunoştinţele lui de literatură sunt puţin spus fistichii. Oare la Roma toţi dascălii sunt la fel de trândavi şi de neglijenţi ca cetăţenii? La Apollonia va studia filosofia şi îşi va îmbunătăţi greaca cu Athenodorus, îşi va extinde cunoştinţele de literatură şi îşi va desăvârşi retorica cu Apollodorus. Am aranjat deja toate cele necesare. Mai mult chiar, la vârsta lui trebuie să stea departe de Roma. E un tânăr cu avere, de condiţie bună şi de o mare frumuseţe. Chiar dacă nu-l vor corupe admiraţia băieţilor şi a fetelor, o să-l corupă ambiţiile linguşitorilor. (Nu-ţi va scăpa cu cât tact fac apel la moralitatea ta provincială.) Îşi va petrece dimineţile într-o atmosferă spartană şi disciplinată, împreună cu cei mai erudiţi învăţaţi ai zilelor noastre, desăvârşindu-şi valorile umaniste ale intelectului, iar după-amiezile, alături de ofiţerii legiunilor mele, perfecţionându-şi cealaltă artă, fără de care nici un bărbat nu e împlinit. Ştii câte ceva despre simţămintele mele pentru băiat şi despre planurile pe care le-am făcut pentru el. Ar fi acum fiul meu şi în faţa legii, aşa cum e în inima mea, dacă adopţia nu ar fi fost împiedicată de acel Marcus Antonius care visează sămi urmeze şi care unelteşte cu duşmanii mei cu agilitatea unui elefant în Templul Virginelor Vestale. Caius al tău stă dea dreapta mea, dar dacă vrea să poată rămâne aşa şi să-mi preia puterile, trebuie să fie în stare să înveţe în ce constă puterea mea. Nu poate face asta la Roma, căci o mare parte din această putere am lăsat-o în Macedonia: legiunile mele, pe care vara viitoare le voi conduce alături de Caius împotriva parţilor sau a germanilor şi de care s-ar putea să avem nevoie şi ca să ne apărăm de trădările ce se nasc la Roma… Apropo, ce mai face Marcius Philippus, cel pe care cu atâta plăcere îl numeşti soţul tău? E atât de neghiob, încât aproape că mi-e drag. Sigur e că îi sunt recunoscător, căci dacă n-ar fi atât de ocupat să facă pe marţafoiul în Roma şi să uneltească cu atâta nepricepere împotriva mea împreună cu prietenul lui, Cicero, s-ar putea juca de-a tatăl vitreg pentru fiul tău. Cel puţin răposatul tău soţ, chiar dacă se trăgea dintr-o familie fără sânge nobil, a avut destulă minte să facă un băiat şi să se folosească de numele ginţii noastre. Acum actualul tău soţ complotează împotriva mea şi e în stare să distrugă numele acesta, care e singurul lui avantaj pe lumea asta. Totuşi ce n-aş da să fie toţi duşmanii mei la fel de nepricepuţi. Nu i-aş admira la fel de mult, dar măcar aş fi mai în siguranţă. L-am rugat pe Caius să-i ia cu el în Apollonia pe doi dintre prietenii care au luptat cu noi în Spania şi care acum se întorc cu el la Roma, pe Marcus Vipsanius Agrippa şi Quintus Salvidienus Rufus, pe care îi cunoşti – şi pe un altul pe care nu-l cunoşti, un anume Caius Cilnius Mecena. Soţul tău îşi va da seama de îndată că acesta din urmă se trage dintr-o veche spiţă etruscă cu ceva sânge regesc. Măcar asta ar trebui să-l încânte din toată povestea dacă altceva nu o face. Vei remarca, draga mea Atia, că la începutul acestei scrisori unchiul tău a lăsat să pară că ai un cuvânt de spus în legătură cu viitorul fiului tău. Acum Cezar trebuie să-ţi arate fără urmă de îndoială că nu ai. Mă voi întoarce la Roma în mai puţin de o lună şi, cum poate ai auzit zvonindu-se, mă voi întoarce ca dictator pe viaţă, printr-un decret al Senatului care încă nu a fost emis. Am, aşadar, puterea să numesc un comandant al cavaleriei care nu va da socoteală nimănui în afară de mine. Am făcut-o deja şi, cum probabil că ţi-ai dat seama, cel pe care l-am numit e fiul tău. E un fapt împlinit şi aşa va rămâne. Astfel, dacă vă amestecaţi fie tu, fie soţul tău, asupra familiei voastre se va abate o vrajbă atât de cumplită, încât scandalurile mele vor păli pe lângă ea. Sper că ai petrecut o vară plăcută la Puteoli şi că te-ai întors să-ţi petreci iarna în oraş. Agitat cum mă ştii, acum îmi lipseşte Italia. Poate când mă întorc, după ce îmi termin treburile la Roma, reuşim să petrecem câteva zile tihnite la Tivoli. Poţi să vii şi cu soţul tău şi chiar cu Cicero, dacă acceptă. În ciuda celor ce le-am spus, chiar îmi sunt dragi amândoi. Aşa cum îmi eşti, desigur, şi tu.