în prim-plan putem pune motivele naţionale. Acest curs de filozofie reprezintă încorporarea definitivă a Spaniei în marele flux al culturii contemporane. Nu se poate tăgădui că, între diferitele lucrări în care se repartizează activitatea culturală a omului, cele filozofice ocupă poziţia centrală. Celelalte modalităţi — arta, ştiinţa, îndeletnicirile agricole, industriale, comerciale, viaţa socială, viaţa politică — sunt oarecum secundare şi derivate, dat fiind că sunt nevoite să se sprijine pe temeiuri străine lor însele sau izvorăsc din obîrşii ce presupun alte izvoare mai radicale. Filozofia, în schimb, este esenţialmente, prin definiţie, gîndire autonomă, care nu are nevoie de nimic altceva ca să existe. Orice artă, oricît de adîncă şi de amplă i-ar fi dezvoltarea, oricît de sensibil i-ar fi răspunsul la toate convulsiile spiritului, e doar atît: un răspuns, un indice, o rezultantă a unor mişcări mai ascunse, poate simţite în chip obscur de către sufletul artistului, fară ca acesta să le tălmăcească în concepte clare şi universale. Orice artă se sprijină, aşadar, pe o metodă de a fi şi de a gîndi care constituie nucleul cel mai profund al epocii sale: filozofia sa. Orice artă implică o filozofie. Şi acelaşi lucru se poate spune despre formele sociale, economice şi politice. Se poate spune chiar şi despre ştiinţe. Orice ştiinţă, oricît de vast şi de general i-ar fi obiectul, se referă inevitabil la acel obiect, izolîndu-1 de celelalte obiecte, cu alte cuvinte sortind o parte din realitatea totală, cu excluderea tuturor celorlalte părţi. Ştiinţa e exclusivistă, particularistă. Ei bine, orice particularism presupune că avem, chiar dacă imprecise poate, unele idei sau noţiuni despre ceea ce trebuie să excludem. Ştiinţele particulare se întemeiază, prin urmare, pe anumite cugetări, mai mult sau mai puţin clare şi conştiente, cu privire la acele alte lucruri la care ştiinţele nu se referă şi cu privire la relaţia acestor lucruri cu obiectul propriu cercetării ştiinţifice speciale. Orice reflecţie ştiinţifică e, aşadar, heteronomă: primeşte legi din partea realităţii de care nu se ocupă nemijlocit; presupune ceva anterior, ceva ce-i depăşeşte limitele obiectului său. In schimb, filozofia nu presupune nimica......