Titlu ZEN. Arta de a trăi simplu

Autor Shunmyo Masuno
Categorie De specialitate
Subcategorie Cărți de Filosofie
Descarca PDF
descarca-shunmyo-masuno-zen-arta-de-a-trai-simplu-pdf

Vizitezi un templu sau un altar dintr-un oraș vechi și privești grădinile liniștite. Transpiri puţin urcând pe munte și te bucuri de priveliștea uimitoare de pe culme. Stai la malul mării de un albastru cristalin și, pur și simplu, privești îndelung în zare. Nu-i așa că astfel de momente îți produc o senzaţie de relaxare, ori de câte ori ești departe de zgomotul vieţii de zi cu zi? Te simți lipsit de griji, iar corpul îți este învăluit într-o energie plăcută. Stresul și problemele dispar pentru o clipă, iar tu devii conștient de sine și de bucuria de a trăi. În vremurile pe care le trăim, mulţi și-au pierdut punctul de sprijin – sunt îngrijoraţi și nesiguri cu privire la felul în care ar trebui să își trăiască viaţa. 

De aceea, caută lucruri extraordinare în încercarea de a-și regăsi echilibrul mental. Dar. Cu toate acestea. Chiar și după ce ai apăsat butonul de resetare, extraordinarul rămâne în afara vieţii cotidiene. Când te întorci la viaţa ta obișnuită, stresul se acumulează, iar nervii se uzează. Ajungi să te simți încărcat și să cauţi din nou lucruri extraordinare. Îţi sună cunoscut acest ciclu nesfârșit? Oricât te-ai plânge de greutăţile vieţii, nu e deloc simplu să schimbi lumea. Dacă lumea nu funcţionează așa cum îți dorești, poate că este mai bine să te schimbi pe tine însuţi. Astfel, indiferent de ce fel de oameni și de situații vei întâlni, le vei face față cu ușurință și într-o stare de confort. În loc să pleci în lume în căutarea extraordinarului, ce-ar fi dacă ai încerca să trăiești relaxat, schimbând doar câteva lucruri în viaţa de fiecare zi? Este exact ceea ce vei găsi în cartea de faţă: recomandări pentru un trai simplu, în stilul Zen. Schimbarea propriului stil de viață nu trebuie să fie un proces dificil și obositor. Mici schimbări ale unor obiceiuri. 

O modificare subtilă a perspectivei asupra lucrurilor. Nu e nevoie să călătorești în vechile capitale ale Japoniei, Kyoto sau Nara, nu e nevoie să urci pe Muntele Fuji și nu trebuie să trăiești pe malul oceanului. Poți descoperi extraordinarul din viața ta cu minimum de efort. În paginile acestei cărți îți voi arăta cum să faci acest lucru cu ajutorul principiilor Zen. Acestea se bazează pe învățături legate, în esenţă, de modul în care oamenii pot trăi în această lume. Cu alte cuvinte, principiile Zen se referă la obiceiuri, idei și sfaturi pentru o viaţă fericită. 

E ca și cum ai descoperi o comoară plină de înţelepciunea unei vieţi profunde și, totodată, simple. Învăţăturile Zen sunt reprezentate de o serie de patru expresii, care, în esență, înseamnă: „Trezirea spirituală se transmite în afara sutrelor și nu poate fi trăită prin intermediul cuvintelor sau al literelor; Zen acționează asupra minții și îţi dă voie să îţi percepi adevărata natură și să atingi starea de trezire.“ În loc să ne concentrăm asupra cuvântului scris sau vorbit, ar trebui să ne găsim eurile esenţiale așa cum există acestea, acum și aici. Încearcă să nu te lași influenţat de valorile altora, să nu te lași afectat de griji inutile, ci să trăiești o viaţă infinit de simplă, lipsită de lucruri extravagante. Acesta este „stilul Zen“. Din clipa în care îți însușești aceste obiceiuri – care chiar sunt simple –, grijile tale vor dispărea. De îndată ce vei îmbrățișa această abordare simplă, viața ta va deveni mult mai relaxată. Tocmai pentru că lumea este atât de complexă, principiile Zen îți oferă sfaturi pentru viaţă.