Reprezentant de seamă, alături de Seneca şi Epictet, al ultimei perioade a stoicismului, numită şi „stoicismul im - pe rial“, Marcus Aurelius şi-a expus concepţiile filozofice în - tr-o singură lucrare, scrisă în limba greacă, T¦ e≥j ŒautÒn/ Gân duri către sine însuşi. Departe de a fi un tratat care dez - bate în ma nieră ştiinţifică diverse teze ale filozofiei stoice, opera împă ratului-filozof reprezintă mai degrabă o culegere de exerciţii spirituale pe care Marcus Aurelius a ţinut să le noteze în jurnalul său. Aceste „tehnici ale sinelui“, precum examenul de conştiinţă, meditaţia asupra condiţiei umane, terapia pasiu nilor, stăpânirea de sine, îndeplinirea înda - toririlor, aveau drept scop, în concepţia filozofilor stoici, formarea unei per spec tive veridice asupra propriei persoane, modificarea dis cursului interior, atingerea perfecţiunii ac - ţiunilor morale, alungarea fricii de moarte şi dobândirea liniştii sufleteşti. Vom prezenta în rândurile următoare, pe de o parte, con cepţia lui Marcus Aurelius despre filo zofie văzută ca un mod de viaţă şi mai puţin ca un sistem teoretic al rea - lităţii, iar pe de altă parte desfă şu rarea şi im pli caţiile preocupării de sine, aşa cum apare ea în opera filozofului.

Este ştiut faptul că filozofia nu însemna în Antichitate numai necesitatea însuşirii unui discurs savant şi a unei în văţături abstracte sau exegeza textelor filozofice, ci mai cu seamă promovarea unor „reţete“, unor stări, unei atitudini prin care individul avea posibilitatea să obţină conştiinţa de sine, liniştea sufletului şi libertatea interioară. Această atitudine sau formă de atenţie îndreptată asupra sinelui (prosocˇ), întâlnită în foarte multe dintre textele di - fe ritelor şcoli filozofice, a fost analizată de-a lungul tim pu - lui cu multă acribie de o serie de specialişti pre cum Paul Rabbow1 , Michel Foucault2 şi Pierre Hadot3 . Preocuparea de sine (œpim◊leia Œautoà, cura sui) este de - numirea pe care Michel Foucault a dat-o, în lucrările sale, ati tudinii prin care individul încearcă să-şi modeleze sinele şi care presupune atât un mod de a fi, caracterizat de re flec - ţia asupra sinelui, cât şi o serie de practici prin care in di vidul se ia în în grijire pe sine însuşi, încercând să se schimbe, să se purifice, să se trans forme pen tru a atinge nu atât o treaptă înaltă de înţelep ciune, cât rectitudinea acţiunilor sale morale.