Era înalt de șase picioare, poate cu un deget sau două mai scund, voinic la trup, și pornea drept spre tine, cu umerii ușor încovoiaţi, cu capul înainte și căutătura fixă, de parc-ar fi fost un taur gata să se năpustească. Glasul îi era adânc, puternic, și întreaga lui atitudine trăda un fel de încredere trufașă, lipsită însă de agresivitate, părând mai degrabă o necesitate lăuntrică faţă de sine însuși și de oricare altul. De o curăţenie perfectă și îmbrăcat întotdeauna din cap până-n picioare în alb imaculat, era foarte popular în diversele porturi din Orient, undeși câștiga existenţa ca agent maritim pe lângă furnizorii vapoarelor. Unui agent maritim nu i se cere nici un fel de examen sub soare, dar el trebuie să aibă iscusinţă în sens abstract și s-o dovedească în chip practic. Munca lui constă în a se lua la întrecere – prin vele, abur sau vâsle – cu ceilalţi agenţi maritimi și de a ajunge primul la orice corabie gata să ancoreze, ca să-l întâmpine voios pe căpitan, să-i vâre în mână o reclamă – reclama furnizorului naval –, iar apoi, la prima vizită pe uscat, să-l îndrume singur, dar pe nesimţite, către un magazin, vast cât o peșteră, plin cu delicatese bune de mâncat și de băut pe bord; acolo poţi cumpăra tot ce-i de trebuinţă pentru ca vaporul să fie bine echipat și frumos, de la cârligele pentru cablu până la plicul cu foiţe de aurit pupa sculptată, iar căpitanul este primit ca un frate de către negustorul pe care nu l-a văzut în viaţa lui. Găsește acolo și un salon răcoros, scaune moi, sticle cu băuturi, ţigări, tot ce trebuie pentru scris, un manual cu regulamentele portuare și o primire caldă, care topește sarea a trei luni de navigaţie din inima unui marinar. Odată închegate, relaţiile se menţin, atâta vreme cât vasul stă în port, datorită vizitelor zilnice ale agentului maritim. 

Devotat căpitanului ca un prieten și plin de solicitudine ca un fiu, el dă dovadă de răbdarea lui Iov, de un atașament generos ca al unei femei și de jovialitatea unui om de viaţă. Ceva mai târziu sosește și nota de plată... Este o meserie frumoasă și plină de omenie. De aceea, agenţii maritimi destoinici sunt rari. Acela care, pe lângă iscusinţă în sens abstract, mai are și o educaţie marinărească e de nepreţuit pentru patron; merită să-i dai și bani mulţi și să-i faci și toate hatârurile. Jim avea întotdeauna salarii bune și se bucura de atâta bunăvoinţă cu câtă ai fi putut cumpăra și devotamentul unui dușman; cu toate acestea, uneori, Jim lăsa pe neașteptate totul baltă, dovedind o covârșitoare nerecunoștinţă, și o pornea spre alte zări. Motivele pe care le dădea patronilor erau vădit nepotrivite. „Nebun de legat“, îl categoriseau ei îndată ce le întorcea spatele. Așa își manifestau cu toţii dezaprobarea faţă de adâncurile sensibilităţii lui. Pentru albii din port și pentru căpitanii de vase el era doar Jim, și nimic mai mult. Avea, bineînţeles, și alt nume, dar nu ţinea în mod deosebit să-l audă rostit. Acest incognito, îndeajuns de străveziu, nu tindea să-i ascundă persoana, ci o anume faptă. 

Şi când fapta aceasta începea să iasă la iveală, Jim părăsea fără veste portul unde se afla în timpul acela și se ducea în altul, de obicei tot mai spre Orient. Se aţinea prin porturile maritime, fiindcă era un marinar izgonit de pe mări și fiindcă avea acea iscusinţă în abstract proprie doar muncii de agent maritim. Se retrăgea deci fără gălăgie înspre soare-răsare, dar ca un făcut, fapta îl urmărea și se ţinea de el precum umbra. Şi așa, de-a lungul anilor, apăruse, rând pe rând, în Bombay, în Calcutta, în Rangoon, în Penang, în Batavia, și în fiecare dintre aceste porturi fusese pur și simplu: agentul maritim Jim. Mai târziu, când sensibilitatea lui extremă faţă de acel intolerabil l-a izgonit pentru totdeauna din porturi și dintre albi, până în inima pădurilor virgine, malaysieni din satul de junglă unde s-a dus să-și ascundă jalnica neputinţă adăugară un cuvânt la monosilabicul său incognito. Îl numiră tuan Jim, așa cum noi am spune lord Jim.