Sora mea crede că sunt o pierde-vară. Nu mi-o spune direct – nu mi-o scrie în mesaje, dar se simte plutind în spatele a tot ce-mi zice. Te-ai uitat pe lista facultăților pe care ți-am trimis-o? La jumătatea clasei a unsprezecea nu e prea devreme să te hotărăști. De fapt, e un pic chiar târziu. Am putea merge să vedem niște campusuri când vin eu acasă la petrecerea burlăcițelor, pentru Ashton, dacă vrei. Ar trebui să te înscrii și la una care iese din zona ta de confort. Ce părere ai despre Universitatea din Hawaii?
Ridic ochii din mesajele primite pe telefon și întâlnesc privirea întrebătoare a lui Knox Myers. — Bronwyn crede că ar trebui să merg la facultate în Hawaii, îl informez și aproape se îneacă cu empanada pe care și-a îndesat-o în gură.
— Măcar își dă seama că școala aia e pe o insulă, nu?, mă întreabă el, întinzându-se după paharul cu apă rece și golindu-l pe jumătate dintr-o înghițitură. Empanadas de la Café Contigo sunt legendă urbană în Bayview, dar sunt periculoase dacă nu ești obișnuit cu mâncarea foarte condimentată. Knox, care s- a mutat aici din Kansas la începutul școlii generale și încă mai adoră supa cremă de ciuperci la caserolă, în mod cert nu e obișnuit cu excesul de condimente.
— A uitat oare că urăști plajele?
— Nu urăsc plajele, protestez eu. Doar că nu ador nisipul. Sau soarele. Bine, nici valurile sau meduzele. Knox ridică tot mai mult o sprânceană, la fiecare cuvânt al meu.
— Uite ce e, tu m-ai forțat să mă uit la Monștrii din adâncuri, îi amintesc. Fobia mea față de ocean ți se datorează. Knox a fost primul meu iubit, vara trecută. Eram amândoi prea lipsiți de experiență ca să ne dăm seama că nu suntem atrași unul de celălalt. Ne-am petrecut cea mai mare parte a relației uitându-ne împreună la Science Channel, chestie care ar fi trebuit să ne ajute să înțelegem mai repede că ne potrivim mai mult ca prieteni, decât ca iubiți.
— Gata, m-ai convins. E școala ideală pentru tine. Abia aștept să citesc eseul pe care îl vei trimite când te vei înscrie la ei. Se apleacă spre mine și ridică vocea, pentru a-și sublinia cuvintele.
— Anul viitor
TOP 10 Cărți