Seria Will Trent Volumul 2 SUFLETE PUSTIITE PDF

Abigail Campano stătea în mașina ei, parcată în fața casei. Se uita la vila pe care o renovaseră cu aproape zece ani în urmă. Casa era imensă – prea mult spațiu pentru trei persoane, mai ales că una dintre ele, cu voia Domnului, urma să plece la facultate în mai puțin de un an. Ce se va face când fiica sa va fi preocupată de noua ei viață? Vor rămâne doar Abigail și Paul, așa cum era înainte ca Emma să se nască. I se făcea rău numai când se gândea la asta. Vocea lui Paul cârâi prin boxele mașinii când acesta reveni la telefon:

— Iubito, ascultă…, începu el, dar gândurile ei erau deja în altă parte, în timp ce se uita la casă. Când deveniseră problemele altora cele mai presante îndatoriri ale sale? Erau gata cămășile lui Paul de la croitor? Avea Emma antrenament la volei în acea seară? A făcut comandă decoratorul pentru un birou nou? Și-a amintit cineva să lase câinele afară, sau avea să își petreacă următoarele douăzeci de minute ștergând zece litri de urină de pe podeaua bucătăriei? Lui Abigail i se puse un nod în gât și înghiți în sec.

— Nu cred că mă asculți, spuse Paul.

— Te ascult.

Opri motorul. Se auzi un clic, apoi, prin magia tehnologiei, vocea lui Paul se transferă din boxele mașinii în telefonul mobil. Abigail trânti ușa, aruncând cheile în poșetă. Își sprijini telefonul de umăr în timp ce verifica poșta. Factura de curent, cardul AmEx, taxele școlare ale Emmei… Paul luă un moment de respiro și ea înțelese că acum era rândul ei să spună ceva. — Dacă nu înseamnă nimic pentru tine, de ce i-ai luat mașină? De ce ai dus-o într-un local în care știai că pot veni prietenii mei? Abigail rosti cuvintele în timp ce mergea pe alee, dar nu mai simțea durerea pe care i-o provocaseră primele dăți. Singura întrebare pe care și-o pusese atunci era: De ce nu sunt eu de ajuns? Singura întrebare pe care o avea acum era: De ce ești un ticălos nenorocit? — Am nevoie de o pauză, îi spuse el. O altă lozincă veche. Băgă mâna în poșetă, căutând cheile, în timp ce urca scările de la intrare. Plecase de la club din cauza lui, sărise peste ședința săptămânală de masaj și peste prânzul cu cele mai apropiate prietene, de teamă că acestea l-ar fi 4 văzut pe Paul cu o panaramă blondă, de douăzeci de ani, cu care avusese tupeul să se prezinte în restaurantul lor preferat. Nu știa dacă va mai putea călca vreodată acolo. — Și eu aș vrea o pauză, Paul. Ți-ar plăcea să iau și eu o pauză? Ți-ar plăcea să stai de vorbă cu prietenii tăi într-o zi și să îți dai seama că ceva nu e în regulă și să fii nevoit să îi implori să îți spună ce s-a întâmplat, iar apoi să afli de la ei că m-au văzut cu un alt bărbat? îl întrebă Abigail. — Aș afla cum dracu’ îl cheamă, m-aș duce la el acasă și l-aș omorî. De ce se simțea oarecum flatată ori de câte ori îi spunea astfel de lucruri? Ca mamă a unei adolescente, a învățat să vadă partea plină a paharului și în cazul celor mai crude remarci, dar asta era deja ridicolă. În plus, genunchii lui Paul erau atât de slăbiți, încât abia mai putea duce gunoiul pe alee în ziua în care trebuia ridicat. Cel mai șocant aspect din toată povestea asta ar fi trebuit să fie faptul că a mai găsit una de douăzeci de ani căreia să i-o tragă. Abigail băgă cheia în vechea yală metalică de la ușa de la intrare. Balamalele scârțâiră ca într-un film de groază. Ușa era deja deschisă. — Stai puțin, spuse ea, ca și cum l-ar întrerupe, deși Paul nu zicea nimic. Ușa de la intrare e deschisă. — Poftim? Nici el nu o asculta. — Am spus că ușa de la intrare e deschisă, repetă ea, deschizând-o mai larg.

— Ce Dumnezeu! Școala a început de doar trei săptămâni și chiulește iar? — Poate că cei de la curățenie… Se opri, căci călcase pe sticlă. Abigail privi în jos, în timp ce fiori reci de groază îi străbăteau spatele. Podeaua e plină de sticlă. Tocmai am călcat în ea. Paul spuse ceva, dar ea nu auzi. — Bine, răspunse Abigail, în mod automat. Se întoarse. Una dintre ferestrele înalte ce încadrau ușa de la intrare era spartă. În mintea ei văzu o mână întinzându-se înăuntru, descuind zăvorul, deschizând ușa. Clătină din cap. În plină zi? În acest cartier? Nu puteau primi în vizită mai mult de trei persoane fără ca baba țăcănită de vizavi să-i sune că o deranjează gălăgia. — Abby? Parcă era pe altă lume, fără a mai putea auzi. — Cred că a intrat cineva, îi spuse soțului ei. — Ieși din casă! Ar putea fi încă acolo! urlă Paul în telefon. 

Lăsă plicurile pe masa din hol, cu coada ochiului văzându-și reflexia în oglindă. Jucase tenis timp de două ore. Părul ei era încă umed, iar câteva șuvițe de păr din coada care începea să se desfacă i se lipiseră de ceafă. În casă era răcoare, dar ea transpira. — Abby! strigă Paul. Ieși afară în momentul ăsta! Sun la poliție de pe linia cealaltă! Ea se întoarse și deschise gura să spună ceva – ce anume? – când văzu urma de sânge pe podea. — Emma, șopti ea, apoi aruncă telefonul și alergă pe scări spre dormitorul fiicei sale. Se opri la capătul scărilor, șocată să vadă mobila distrusă și cioburile de sticlă de pe jos. O văzu pe Emma, zăcând într-o baltă de sânge la capătul holului. Deasupra ei stătea un bărbat cu un cuțit în mână. Pentru câteva secunde, Abigail fu prea șocată ca să mai poată face vreo mișcare, cu respirația întretăiată de nodul din gât. Bărbatul porni spre ea. Privirea sa nu putea focaliza nimic. Ochii i se plimbau între cuțitul din pumnul lui însângerat și cadavrul fiicei sale, zăcând pe podea. — Nu… Bărbatul se aruncă spre ea. Fără să gândească, Abigail făcu un pas înapoi. Se împiedică și căzu pe scări, alunecând cu capul înainte și zdrobindu-și șoldul și umărul de lemnul tare. O durere ascuțită îi sfâșie corpul: se lovi cu cotul de pilonii balustradei, glezna îi trosni de perete, simți o durere năucitoare în zona gâtului în timp ce încerca să își țină capul ridicat pentru a nu și-l sfărâma de marginea ascuțită a treptelor. Căzu în foaier, unde rămase fără suflu. Câinele. Unde era idiotul de câine? Abigail se întoarse pe spate, ștergându-și ochii de sânge, și simți cum sticla spartă îi sfâșia scalpul. Bărbatul cobora scările în grabă, încă strângând cuțitul în mână. Abigail nu se gândi de două ori. Lovi cu piciorul când acesta ajunse la ultima treaptă, plasându-și vârful tenisului undeva între anusul și scrotul lui. Nu țintise bine, dar nu conta. Bărbatul se împiedică, căzu într-un genunchi și înjură. Ea se întoarse pe burtă și înaintă anevoios spre ușă. El o apucă de un picior și o smuci atât de tare încât o durere ascuțită îi străbătu coloana până la umăr. Ea se agăță de cioburile de pe podea, încercând să găsească o bucată cu care să îl poată răni, dar cioburile mici nu făcură altceva decât să îi taie pielea din palmă. Începu să-l lovească, dând cu sălbăticie din picioare, în timp ce încerca să se târască spre ușa de la intrare. 

— Încetează! urlă el, ținând-o strâns de glezne cu ambele mâini. La dracu’, am zis să încetezi! Ea se opri și se strădui să respire, încercând să gândească. Capul încă îi răsuna, neputând să se concentreze. La un metru în față, ușa de la intrare era încă deschisă și se putea vedea panta lină a aleii care ducea către mașina ei parcată în stradă. Se întoarse brusc cu fața către atacatorul ei. Acesta stătea în genunchi și o ținea de glezne că să nu îl mai lovească. Cuțitul era pe podea, lângă el. Ochii lui erau de un negru sinistru – două bucăți de granit ce se întrezăreau sub pleoapele grele. Pieptul său lat se ridica și cobora, încercând să respire. Avea tricoul îmbibat cu sânge. Sângele Emmei. Abigail își încordă mușchii abdomenului și se aruncă spre el și își înfipse unghiile în ochii lui. El o lovi cu palma peste ureche, dar ea nu se opri și își înfipse degete mari în orbitele lui până începură să cedeze. O prinse de încheieturi, forțând-o să își îndepărteze degetele. Era mult mai puternic decât ea, dar Abigail nu se putea gândi decât la Emma, la acea clipă în care își văzuse fiica la etaj, la felul în care îi era poziționat corpul, cu bluza ridicată deasupra sânilor ei mici. Capul ei era o masă însângerată și era de nerecunoscut. Îi luase totul, până și înfățișarea superbă a fiicei sale.

— Nenorocitule! strigă Abigail. Simțea că i se vor rupe mâinile în strânsoarea lui, când acesta încercă să i le îndepărteze de la ochi. Îi mușcă degetele până la os. Bărbatul urlă, dar nu îi dădu drumul. De această dată, când Abigail își ridică genunchiul, acesta nimeri perfect ținta dintre picioarele lui. Bărbatul deschise larg ochii însângerați și scoase o răsuflare cu un miros greu prin gura căscată. Strânsoarea lui se slăbi, dar tot nu-i dădu drumul. Căzând pe spate, o trase pe Abigail după el. În mod automat, mâinile ei se înfipseră în jurul gâtului său. Îi simți mișcarea cartilagiului gâtului, inelele esofagului îndoindu-i-se precum plasticul moale. O strânse și mai tare de încheieturi, dar coatele ei erau blocate, iar umerii îi erau aliniați cu mâinile, lăsându-și toată greutatea pe gâtul lui. O durere sfâșietoare îi zdrobi umerii și mâinile-i tremurânde. Mâinile i se încleștară ca și cum mii de ace i se înfigeau în nervi. Simțea vibrații în palme pe măsură ce el încerca să vorbească. Privirea i se blocă din nou. Văzu cum vase de sânge i se spărgeau în ochi, buzele-i umede desfăcându-se, limba ieșind în afară. Stătea deasupra lui, încălecându-l și își dădea seama că îi simțea oasele bazinului intrând în carnea de pe coapsele ei, arcuindu-se pentru a o da la o parte. 7 Pe neașteptate, se gândi la Paul, la noaptea în care o concepuseră pe Emma – cum Abigail știuse, pur și simplu știuse, că făceau un copil. Își încălecase soțul astfel, vrând să fie sigură că nu va pierde nicio picătură din el pentru a concepe copilul lor perfect. Și ea era perfectă… zâmbetul ei dulce, fața ei deschisă. Felul în care avea încredere în oricine, în ciuda faptului că Paul o avertizase de atâtea ori. Emma zăcând la etaj.

Moartă. Într-o baltă de sânge. Cu lenjeria în vine. Prin ce trecuse? La ce umilințe o supusese acest bărbat? Abigail simți ceva cald între picioare. Bărbatul urinase pe amândoi. Se uită fix la ea, apoi ochii i se încețoșară. Brațele îi căzură în lateral, mâinile lovindu-i-se de gresia presărată cu cioburi de sticlă. Corpul îi zăcea fără vlagă, cu gura larg deschisă. Abigail se sprijini pe călcâie, uitându-se la bărbatul fără viață din fața ei. Îl omorâse.

Descarca Suflete pustiite de Karin Slaughter in format pdf.