Detectivul Michael Ormewood asculta meciul de fotbal la radio în timp ce conducea pe Bulevardul DeKalb înspre Grady Homes. Cu cât se apropia mai mult de cartierul săracilor, cu atât se simțea mai tensionat, corpul aproape vibrându-i din cauza efortului, pe când făcea la dreapta înspre ceea ce majoritatea polițiștilor considera a fi o zonă de război. Pe măsură ce Departamentul de Locuințe al Atlantei se devora încetișor, comunitățile subvenționate precum Grady deveneau un lucru ce ține de trecut. Proprietățile imobiliare din oraș erau prea valoroase, iar șansa unui 5 repercusiuni prea mare. Pe drum, mai departe se găsea orașul Decatur, cu restaurante șic și case ce valorau milioane de dolari. La vreun kilometru în direcție opusă se găsea domul încrustat cu aur al Capitoliului din Georgia. Grady se afla între ele precum un coșmar, o amintire vie a faptului că orașul, prea ocupat pentru a-l urî, era totodată prea ocupat pentru a le purta de grijă propriilor locuitori. Acum, în timpul meciului, străzile erau destul de goale. Traficanții de droguri și proxeneții își luau liber în acea seară ca să urmărească cel mai rar dintre miracole: echipa Atlanta Falcons juca în Super Bowl. Deoarece era duminică noaptea, prostituatele erau la muncă, încercând să le dea credincioșilor un motiv de spovedanie săptămâna următoare. Unele dintre fete îi făcură din mână lui Michael când acesta trecu pe lângă ele, iar el le salută înapoi. Se întrebă oare câte mașini de poliție sub acoperire se opreau acolo în mijlocul nopții, polițiștii anunțând dispeceratul că luau o pauză de zece minute, timp în care apelau la vreuna dintre fete să-i ajute să se relaxeze. Clădirea de la numărul 9 era în spatele ansamblului, edificiul din cărămidă roșie ce stătea să se dărâme și care fusese însemnat de Ratz, una dintre noile bande care se mutase în Homes. Patru mașini de patrulă și una sub acoperire se aflau în fața clădirii, cu girofarurile în funcțiune și radiourile cârâind. Parcate în spațiul rezervat locatarilor se aflau un BMW negru și un Lincoln Navigator tunat, cu jantele de zece mii de dolari lucind aurii în luminile stradale. Michael încercă să se abțină să nu smucească volanul și să ia puțin din vopseaua SUV-ului de șaptezeci de mii de dolari. Îl enerva să vadă ce mașini scumpe conduceau băiețașii. În ultima lună, fiul lui Michael se înălțase cu vreo zece centimetri, rămânându-i mici toți blugii. Dar ca să-i ia haine noi, Michael ar trebui să aștepte următorul salariu. Tim arăta de parcă aștepta să vină un val înalt, în timp ce banii pe care tati îi dădea pe taxe îi foloseau golanii aceia să plătească chiria. În loc să iasă din mașină, Michael așteptă, ascultând încă vreo câteva secunde din meci și bucurându-se de câteva minute de răgaz înainte să i se dea toate lucrurile peste cap. Lucrase în cadrul poliției timp de aproape cincisprezece ani, trecuse din armată fix în poliție pentru a-și da, mult prea târziu, seama că, în afară de tunsoare, nu era mare diferență între ele. Știa că de îndată ce avea să iasă din mașină, totul avea să pornească precum un ceas ce fusese întors prea tare. Nopțile nedormite, ponturile ce nu duceau niciodată nicăieri, șefii ce îi respirau în ceafă. Și probabil că și presa avea să se prindă în curând. Apoi aveau să-i bage camerele de filmat în ochi ori de câte ori pleca de la secție, oamenii se vor întreba de ce cazul nu era rezolvat, 6 fiul său îl va vedea la știri și-l va întreba pe tati de ce oamenii erau așa de supărați pe el. Collier, un tânăr polițist de patrulă cu bicepși atât de musculoși încât nuși putea ține brațele lipite de corp, îi bătu în geam, făcându-i semn lui Michael să coboare geamul. Cu mâna sa cărnoasă, musculoasă, Collier mimă o mișcare circulară, deși puștiul probabil nu fusese nicicând într-o mașină cu geamuri cu manivelă. Michael apăsă pe butonul consolei, adresându-i-se în timp ce geamul culisa în jos: — Da? — Cine câștigă? — Nu Atlanta, îi spuse Michael, iar Collier dădu din cap ca și cum se așteptase la asta. Ultima dată când Atlanta ajunsese la Super Bowl fusese cu ceva timp în urmă. Denver îi bătuse cu 34 la 19.

— Cum e Ken? întrebă Collier. — Ca de obicei, răspunse Michael, fără a mai oferi alte informații despre starea de sănătate a partenerului său.

— Ar fi fost bun în situația asta. Polițistul făcu un semn brusc cu capul înspre clădire: E chiar nasol. Michael nu-și împărtăși gândurile. Puștiul avea vreo douăzeci de ani, probabil că locuia în subsolul casei mamei sale, crezându-se bărbat doar fiindcă purta un pistol în fiecare zi. Michael îl cunoscuse pe Collier în deșertul irakian, când primul Bush decisese să se implice. Toți erau doar niște pui înfocați cărora li se citea în sclipirea ochilor că ei nu se înrolaseră doar pentru trei mese zilnice și o educație. Erau obsedați de datorie și onoare, și toate celelalte rahaturi pe care le văzuseră la televizor, și fuseseră amăgiți de către cei care îi recrutaseră din licee precum ai culege niște cireșe coapte. Li se promiseseră instruire tehnică și că aveau să fie repartizați aproape de casă, orice numai să semneze pe linia punctată. Cei mai mulți dintre ei fuseseră transportați în deșert cu primul avion, unde au fost împușcați înainte să apuce măcar să-și pună caschetele. Ted Greer ieși din clădire, trăgând de cravată de parcă avea nevoie să respire. Deși era un bărbat de culoare, locotenentul era palid, deoarece își petrecea majoritatea timpului în spatele unui birou, încălzindu-se la lumina becurilor fosforescente în timp ce aștepta să iasă la pensie. Văzu că Michael încă mai stătea în mașină și se încruntă. — Lucrezi în seara asta sau ai ieșit doar la o plimbare? Michael coborî încet din mașină și scoase cheile din contact fix când la radio începu comentariul sportiv de la pauză. Era o seară călduroasă, deși 7 era februarie, iar aparatele de aer condiționat pe care oamenii și le instalaseră la ferestre zumzăiau precum albinele în jurul unui stup. — Tu n-ai nimic de făcut? se răsti Greer la Collier. Collier avea destulă minte încât să plece, ținându-și bărbia în piept de parcă ar fi fost lovit în nas. — Porcăria naibii, îi spuse Greer lui Michael. Își scoase batista și își șterse sudoarea de pe frunte. — A nimerit pe mâinile unui pervers bolnav. Michael auzise aceleași chestii când primise apelul ce-l ridicase de pe canapeaua din sufragerie. — Unde e? — Șase etaje mai sus. Greer împături batista într-un pătrat ordonat și îl vârî în buzunar.

— Am urmărit până la sursă apelul către 911 și a venit de la acel telefon. Făcu semn spre partea cealaltă a străzii. Michael privi atent cabina telefonică, o relicvă a trecutului. Acum toată lumea avea telefoane mobile, mai ales traficanții și golanii. — O voce de femeie, îi spuse Greer. O să primim mâine caseta. — Cât le-a trebuit să ajungă aici? — Treizeci și două de minute, îi spuse Greer. Michael era surprins că nu durase mai mult. Conform investigațiilor unei echipe de știri, în Grady, timpul de reacție în urma apelurilor de urgență era în jur de patruzeci și cinci de minute. Pentru o ambulanță dura și mai mult. Greer se întoarse spre clădire de parcă aceasta ar fi putut să-l ierte. — O să trebuiască să chemăm niște ajutoare. Pe Michael, această sugestie îl deranjă. Statisticile arătau că Atlanta era unul dintre cele mai violente orașe din America. O prostituată moartă nu era nimic cutremurător, mai ales dacă era luat în considerație și locul unde fusese găsită.

— De asta mai aveam nevoie, alți dobitoci care să-mi spună cum să-mi fac meseria, îi spuse el lui Greer. — Acest dobitoc crede că e fix ce ai nevoie, contră locotenentul. Michael știa să nu are rost să se certe, nu pentru că Greer nu i-ar fi permis insubordonarea, ci pentru că acesta ar fi fost de acord cu Michael doar ca săl facă să tacă, apoi s-ar fi întors și ar fi făcut tot ce ar fi vrut el. — Ăsta-i chiar nasol, adăugă Greer. — Toate sunt nasoale, îi reaminti Michael, deschizând portiera din spate și scoțându-și sacoul.

— Fata n-a avut nicio șansă, continuă Greer. Bătută, tăiată, violată de vai de mama ei. Avem de-a face cu un psihopat.

Descarca Triptic romana de Karin Slaughter in format pdf.