Fetele mici au ceva sălbatic în ele. Nu puteam stăpâni această pornire. Transforma ploaia în magie și pădurea într-un templu. Alergam pe poteci înguste, cu pletele fluturând în urma noastră, ciufulite de vântul dezlănțuit, și ne prefăceam că molizii cu trunchiuri subțiri și tufele de cucută formau în continuare pădurea străveche, pe care industria o rosese până ce mai rămăseseră doar niște cioturi. Ne transformam în războinice, în regine, în zeițe. Ferigile și păpădiile deveneau cataplasme și poțiuni, iar noi rosteam incantații adresate copacilor. Ne-am ales nume noi: Artemis, Atena, Hecate. Ca să comunicăm, foloseam un limbaj codat, iar scrisorile noastre erau pline de cifruri complicate și deprindeam singure înțelesul pietrelor. Sub bolta din ramuri învelite în mușchi, ne-am împreunat mâinile și neam legat cu făgăduială unele de altele pentru veșnicie – acea veșnicie care înflăcărează doar inimile celor prea tineri ca să știe mersul lucrurilor. Veșnicia s-a sfârșit odată cu vara. S-a sfârșit cu un țipăt, cu căldura șocantă a sângelui și cu două fete împleticindu-se pe șosea. După cum rezultă din relatarea lui Leo Cortland, la început a crezut că acel sunet provenea de la vreo pasăre ori de la vreun animal. Cățelușa lui cocker spaniel a ciulit urechile și a lătrat o dată, cu privirea insistent ațintită înspre pădure. Adevărul era că știuse imediat că sunetul venea de la un copil. Povestea pe care a spus-o era un mod de a-și explica sieși de ce a rămas atât timp în loc, fără să acționeze. De ce, când cățelușa a dat să sară în direcția de unde venise zgomotul, el a tras-o înapoi, înfășurându-și lesa în jurul pumnului. De ce dăduse să se întoarcă și s-o ia în direcția opusă în momentul în care fetele au apărut poticnindu-se din pădure, amândouă cu ochii căscați de spaimă, scâncind, și cu hainele îmbibate de sânge negru. — Ce ați pățit? le-a întrebat el, încă sub imperiul șocului, încă stăpânit de impulsul de a o șterge de acolo. Una dintre fete tremura și a clătinat din cap, petrecându-și brațele în jurul corpului, dar cealaltă a vorbit. Vocea îi suna stinsă și pierdută. — Un bărbat, i-a spus ea. Avea un cuțit. — Sunteți rănite? le-a întrebat, dorindu-și să fi avut arma la el, iar cățelușa să fi fost o amenințare și pentru altceva decât încălțările lui. — Nu, a răspuns fata. Când a relatat cele întâmplate, Leo avea să stăruie asupra acestei părți. Asupra felului în care privirea fixă a fetei trecea prin el, ca și cum acolo, în mintea ei, nu era nimic altceva decât o nălucă. — Dar prietena noastră e moartă. Aceasta era singura parte a poveștii care era numai și numai a lui Leo; după aceea ea le-a aparținut tuturor și fiecare a găsit o altă parte pe care s-o spună iar și iar, șlefuind-o fin. Unii vorbeau de curajul nostru, al celor două fete care ieșiseră împleticindu-se la drum, ca să caute ajutor, și reușiseră, în ciuda șocului, să ofere descrierea care avea să ducă la arestarea atacatorului. Alții se axau pe acest monstru, fascinați de cruzimea și de violența lui, de cotloanele întunecate ale sufletului său. Părinții noștri au vorbit mereu despre momentul în care au aflat – cum au auzit că trei fete plecaseră în pădure și numai două ieșiseră de acolo, iar ei au știut imediat că era vorba de ale lor, pentru că orașul era mic și pentru că știau cum ne chema sălbăticia, cum ne furișam pe potecile folosite de căprioare și căutam urme de unicorni pe lângă pârâu. Știau că trei dintre noi plecaserăm în pădure. Nu știau care erau cele două care se întorseseră. Alții vorbeau despre tânărul care a găsit-o pe cea de-a treia. Cody Benham mergea prin pădure cu echipa de căutare – circa treizeci de bărbați și femei, majoritatea înarmați, toți furioși. El a zărit mica siluetă care zăcea întinsă pe movila putrezită formată de un copac prăbușit, de parcă încerca să se cațăre pe ea cu ultima fărâmă de putere. Ploaia șiroia peste ea și pârâiașe de apă amestecată cu sânge trasau dâre până în vârfurile degetelor ei pale. La început, nu a strigat după ceilalți. A căzut în genunchi și plămânii i sau golit de aer. Și-a lipit fața de obrazul ei rece ca gheața. Degetele ei erau încleștate pe scoarța copacului.