Inevera și fratele ei, Soli, stăteau în lumina soarelui. Țineau între tălpile goale rama câte unui coș, răsucind-o cu abilitate în timp ce degetele mâinilor împleteau. La acea oră înaintată a zilei, în cortul lor nu era decât o fâșie îngustă de umbră. Mama celor doi, Manvah, stătea acolo, împletind la rândul ei un coș. Mormanul de ramuri tari, de curmal, din centrul inelului format din ei trei se micșora fără încetare pe măsură ce lucrau. Inevera avea nouă ani. Soli avea aproape de două ori pe-atât, dar era încă tânăr pentru cineva înveșmântat ca un dal’Sharum în toată puterea cuvântului, în robe negre cu mirosul de vopsea încă proaspăt. Le dobândise cu abia o săptămână în urmă și stătea pe o rogojină, ca să fie sigur că nu se lipea de ele nelipsitul praf din Marele Bazar. În partea de sus, veșmântul era lejer, lăsând la vedere un piept neted și musculos, lucind de transpirație. Își făcu vânt cu o frunză.

— Pe boașele lui Everam, în robele astea te-ncingi. Aș vrea să mai pot încă umbla doar în bido.

— Te poți bucura de umbră dacă ți-o dorești, Sharum, spuse Manvah. Soli îi răspunse cu un „st”, clătinând din cap. — La asta te așteptai? Să mă-ntorc aici îmbrăcat în negru și să încep să dau porunci, ca… Manvah chicoti.

— Nu voiam decât să mă conving că rămâi băiețelul meu dulce. — Numai pentru tine și pentru draga mea surioară, lămuri Soli lucrurile, întinzând mana ca să ciufulească părul Ineverei. Ea îi îndepărtă degetele plesnindu-l, dar o făcu zâmbind. Zâmbea întotdeauna când era Soli în preajmă.

— Cu oricine altcineva, sunt la fel de rău ca un demon al nisipului.

— Pfui, spuse Manvah, respingând ideea cu o fluturare de mână, dar Inevera rămase pe gânduri. Văzuse ce le făcuse Soli celor doi băieți majah care o necăjiseră în bazar când erau mai mici, iar despre cei slabi știa că nu-i supraviețuiesc nopții. VP - 5 Își termină coșul și îl adăugă peste una dintre numeroasele stive. Apoi le numără la iuțeală. — Încă trei, și le vom avea gata pe toate cele cerute de Dama Baden. — Poate, când vine să le ia, Cashiv o să mă invite la petrecerea Lunii Pline, zise Soli. Cashiv era kai’Sharum ai lui Dama Baden și ajin’pal al lui Soli, adică războinicul de care fusese legat și alături de care luptase în prima sa noapte în Labirint. Se spunea că e cea mai puternică legătură dintre doi bărbați. Manvah pufni. — Dacă o face, Dama Baden o să te pună pe tine să duci un coș, despuiat și uleiat, ca să sărbătorești Luna Plină oferindu-te din plin unuia dintre bătrânii lui linge-blide libidinoși. Soli râse.

— Am auzit că nu de cei bătrâni trebuie să te temi. Cei mai mulți se mulțumesc doar să privească. Tinerii poartă la cingătoare sticluțe cu ulei. Oftă.

— Cu toate astea, Gerraz a slujit la ultima petrecere a sulițașilor lui Dama Baden și a povestit că dama i-a dat două sute de draki. Pentru asta merită să te doară dosul.

— Să nu te-audă taică-tău spunând așa ceva, îl preveni Manvah. Privirea lui Soli zvâcni către draperia de la intrarea încăperii din fundul cortului, unde dormea tatăl lui. — Mai curând sau mai târziu, o să afle că fiul lui e push’ting, spuse Soli. N-o să mă însor cu o biată fată doar ca să nu știe el. — De ce nu? întrebă Manvah. Ar putea împleti alături de noi, și ar fi chiar atât de groaznic să-ți lași sămânța în ea de câteva ori și să-mi dăruiești nepoți? El se strâmbă. — Pentru asta trebuie s-aștepți să se mărite Inevera. Se uită la ea. Mâine e Hannu Pash pentru tine, surioară. Poate că dama’ting îți vor găsi un bărbat! — Nu schimba vorba! Manvah îl plesni cu o frunză de curmal. Poți înfrunta ceea ce se află între zidurile Labirintului, dar nu și ceea ce se află între coapsele unei femei? Soli se strâmbă iarăși. — Cel puțin în Labirint sunt înconjurat de bărbați puternici, asudați. Și, cine știe? Poate c-o să-i plac unui dama push’ting. Cei puternici, ca Baden, își țin Sharum-ul preferat în garda personală, care nu luptă decât în timpul Asfințirii! Imaginează-ți, numai trei nopți pe lună în Labirint! — Tot e cu trei nopți prea mult, bombăni Manvah. Inevera era nedumerită. VP - 6 — Labirintul nu e un loc sfânt? O onoare? Manvah scoase un mormăit și reîncepu să împletească. Soli se uită la ea multă vreme, cu privirea pierdută. Zâmbetul vesel îi dispăru de pe față.

— Labirintul e moarte sfântă, spuse, într-un târziu. Un bărbat care moare acolo are asigurat locul în Paradis, dar eu, unul, încă nu sunt nerăbdător să-l întâlnesc pe Everam. — Îmi pare rău, spuse Inevera. Soli se scutură și zâmbetul îi reveni pe buze în clipa următoare. — E mai bine să nu-ți faci griji pentru așa ceva, surioară. Labirintul nu e o povară pe care s-o porți tu. — Fiecare femeie din Krasia poartă povara asta, fiule, spuse Manvah, deși nu luptă alături de voi. În momentul acela, de dincolo de draperia din spatele cortului se auziră un geamăt și un foșnet. Câteva clipe mai târziu, își făcu apariția Kasaad. Tatăl Ineverei nici măcar nu se uită la Manvah când o înghionti cu vârful cizmei ca să plece de pe fâșia de umbră, lăsându-i lui acel loc râvnit. Aruncă jos două perne și se trânti pe ele, dând peste cap o ceșcuță de couzi. Își turnă imediat alta, strângând din ochi, deranjat de lumină. Ca de obicei, privirea îi alunecă peste Inevera de parcă n-ar fi existat, oprindu-se repede asupra fratelui ei. — Soli! Lasă coșul ăla jos! Acum ești Sharum, n-ar trebui să lucrezi cu mâinile, ca un khaffit! — Tată, trebuie să terminăm repede niște coșuri cerute, răspunse Soli. Cashiv… — Pfi! făcu Kasaad, fluturându-și mâna cu dispreț. Nu-mi pasă ce vrea push’ting-ul ăla uleiat și parfumat! Lasă coșul jos și ridică-te de-acolo până nu te vede cineva mânjindu-ți noile robe negre. E destul de rău că trebuie să-ți irosești ziua în bazarul murdar. — Se pare că n-are nici cea mai mică idee de unde vin banii, bombăni Soli, prea încet ca să-l audă Kasaad. Nu se opri din împletit. — Sau mâncarea de pe masa lui. Manvah își dădu ochii peste cap. Oftă. Mai bine dă-i ascultare.

— Acum sunt Sharum, pot face orice vreau. Cine e el ca să-mi spună mie să nu împletesc ramuri de curmal, dacă asta mă liniștește? În timp ce vorbea, mâinile lui Soli se mișcau chiar mai repede decât până atunci, atât de repede încât degetele nu i se vedeau clar. Coșul la care lucra era aproape gata și părea hotărât să-l termine. Inevera îl privea uluită. Soli putea să-mpletească aproape la fel de repede ca Manvah. — E tatăl tău, insistă Manvah. Dacă nu faci ce spune, o să ne pară rău tuturor.