Enigma a sosit cupoșta de la amiază, într-un plic sigilat, murdar și într-o stare jalnică. Osla Kendall, douăzeci și șase de ani, brunetă, cu gropițe în obraji, stătea încruntată în mijlocul unui mic apartament din Knightsbridge, care arăta de parcă fusese aruncat în aer de iuncheri. În afară de furoul din dantelă franțuzească, etala doar proastă dispoziție în timp ce se uita la mormanele de rochii din mătase și din satin azvârlite oriunde vedeai cu ochii. Douăsprezece zile până la nunta secolului, anunțase ediția de dimineață a ziarului Tatler. Osla lucra pentru Tatler și fusese nevoită să scrie tot articolul ăla scârbos. „Ce ai de gând să porți?“ Osla a ridicat o rochie de seară trandafirie, din satin, cu aplicație de mărgele din cristal. „Pe tine?“, întrebă ea, ținând în mâini rochia și privind-o. „O să sugerezi că voi arăta pur și simplu răvășitor și că puțin îmi pasă că se însoară cu alta?“

Ce naiba porți la o nuntă când vrei ca ținuta să spună „Nu o pot eclipsa pe blestemata aia de mireasă, dar aș da orice“? Lecțiile de etichetă la pension nu menționau niciodată așa ceva. Orice ar fi purtat, toată congregația ar fi știut că, înainte să apară mireasa, Osla și mirele fuseseră… Bătea cineva la ușă. Osla și-a tras un halat pe ea ca să răspundă. Apartamentul era micuț, atât își permitea din salariul de la Tatler dacă voia să locuiască singură și să fie în miezul tuturor lucrurilor. „Draga mea, nu ai menajeră? Nici portar?“ Mama ei fusese de-a dreptul revoltată. „Mută-te cu mine până îți găsești un soț. Nu ai nevoie de slujbă.“ Numai că, după ce împărțise dormitorul cu colegele de muncă în timpul războiului, Osla ar fi locuit și într-o debara, numai să fi fost a ei.

– A venit poștașul, domnișoară Kendall! Cu tenul ei acneic, fiica proprietarei stătea în ușă și numaidecât i-au fugit ochii la rochia trandafirie atârnată pe brațul Oslei. O, asta o să purtați la nunta regală? Arătați strașnic în roz! „Nu ajunge să arăt strașnic“, și-a spus Osla, luându-și teancul de scrisori. „Vreau să eclipsez o prințesă, o prințesă adevărată, născută să poarte tiară, și adevărul este că nu am cum.“ „Încetează!“, s-a admonestat îndată ce a închis ușa în nasul fetei. „Nu te lăsa pradă disperării, Osla Kendall!“