Multe dintre apelurile efectuate către Pompieri nu sunt pentru incendii. De fapt, nouăzeci la sută dintre apelurile pe care le primim au alte cauze. Majoritatea sunt de ordin medical: dureri în piept, accidente de maşină, supradoze. Iar în ultima vreme, se poartă pietrele la rinichi. Un procent uluitor de apeluri sunt din cauze stupide. Mărunţişuri pentru care n-ar fi cazul să formezi 9111 . Dureri de dinţi şi de cap, crampe ale degetelor de la picioare, unghii agăţate. O dată, am primit un apel din cauza unui lob lipsă al urechii. De parcă n-ar fi ajuns la toată lumea nota informativă despre menirea serviciilor de urgenţă, care se ocupă doar de... urgenţe. Şi încă n-am pomenit nimic despre lucrurile absurde. Suntem sunaţi mereu pentru că lumea vede fantome. De asemenea, mai primim apeluri pentru următoarele situaţii: chei rătăcite, vecini nepoliticoşi, parole de Wi-Fi uitate şi coşmaruri. Există o subcategorie a populaţiei care formează 911 pentru orice problemă pe care nu o poate rezolva în cinci minute. O dată, ne-a sunat un tip ca să ne ceară să venim la el acasă şi să-i comunicăm mamei lui că era cazul să-l respecte. O doamnă a mimat un infarct ca să poată străbate oraşul în ambulanţă şi să-şi ducă la ZOO copiii. Un ins ne-a sunat fiindcă în spatele rezervorului de la toaleta lui se ascundea un sconcs. Să nu uităm de femeia care voia să-i mutăm canapeaua. Când iam zis că nu era treaba noastră, a sunat la poliţie pentru a depune plângere. Da. Urgenţele adevărate nu-s nici pe departe grosul. Când primim un apel real, pentru o situaţie pe viaţă şi pe moarte, suntem cumva exaltaţi şi dornici să ne facem meseria. Pentru asta 1 112 în România. (n. red.) - FATA DIN AVION - 4 ne-am pregătit. Pentru asta existăm. Nu să-ţi aducem aţă dentară, ci să te salvăm! Dacă putem. Nu ştiu cum s-o zic fără să par lipsită de suflet, şi poate că e de înţeles doar după ce ai văzut prea multe tragedii de aproape, însă aşteptăm cu interes doar apelurile cu adevărat urgente. Sunt apelurile care contează! Sau măcar cele în care nu ni se transmite c-a fost văzut Elvis. Acestea fiind zise, când am primit apelul legat de prăbuşirea unui avion pe Aerodromul Seger, am fost uluită. Accident de avion. Super. Mai puteam bifa o categorie de misiuni de salvare pe lista mea de dorinţe. Nu mai fusesem niciodată să-mi exercit meseria în cazul unui accident de avion. Apelul s-a auzit prin staţie chiar când ne aşezam la cină. — Medic doi – scară patru – maşina şaisprezece – district patru – interveniţi la: accident de avion civil pe Aerodromul Seger. Nu sunt semne de foc. Noi eram. Maşina 16. Cea mai apropiată secţie de aerodromul cu pricina. Încă de la începutul turei de dimineaţă, Reichman afumase o bucată de carne şi tocmai o aducea la masă, când am auzit apelul. — Luaţi-vă la revedere de la fleică, a spus căpitanul nostru, apucând o bucăţică desprinsă şi vârându-şi-o în gură. Am lăsat atunci restul pe masă, sub o folie de aluminiu. Şaizeci de secunde mai târziu, am sunat la dispecerat ca să aflăm ultimele noutăţi legate de accidentul aviatic. Apeluri multiple la 911 confirmau că un avion mic, particular, se răsturnase pe aerodrom în timpul aterizării. Excelent. Când te îndrepţi spre locul unui accident, ai o senzaţie incomparabilă. E un amestec de tensiune, concentrare şi nerăbdare. Simţi că eşti pe cale să faci un lucru important