PROLOG 

Richard Gansey al Ill-lea nu-și mai amintea de câte ori i se spusese că este sortit grandorii. Fusese crescut pentru ea. Firea aristocratică și hotărârea străbăteau ambele ramuri ale arborelui său genealogic. Tatăl mamei lui fusese diplomat și arhitect al averilor; tatăl tatălui său fusese și el arhitect, un diplomat al stilului; mama mamei lui educase prințese din Europa; mama tatălui său construise un colegiu pentru fete, care să-i ducă mai departe principiile de viață. În familia Gansey existau doar regi și curteni, iar atunci când se nimereau într-un loc unde nu se aa niciun castel în care să e invitați, construiau ei înșiși unul. Era rege. La un moment dat, cel mai tânăr Gansey fusese înțepat de moarte de un roi de viespi. Întreaga sa viață se clădise pe avantaje, iar moartea se dovedise a nu foarte diferită. 

O voce îi șoptise în ureche: O să trăiești datorită lui Glendower. Cineva de pe meridianul energetic va muri, deși n-ar trebui, iar tu vei trăi, deși n-ar trebui. Murise, dar nu rămăsese mort. Era rege. Mama lui, regină la rândul ei, se aruncase în lupta pentru Congres în statul Virginia, iar faptul că urcase elegant până în vârful sondajelor de opinie nu surprinsese pe nimeni. Înainte și în sus. Excelsior! Existase vreodată vreun dubiu? De fapt, da, întotdeauna, indcă familia Gansey nu cerea favoruri. De cele mai multe ori, nici nu-și rostea dorințele. 

Făceau bine celorlalți, sperând în tăcere că vor tratați la fel. Îndoiala – de fapt, asta era preocuparea principală a familiei Gansey. Se aruncau curajos în beznă, înfruntându-și soarta nesigură, până când simțeau în palma tremurândă mânerul unei săbii. Existase o excepție, cu doar câteva luni înainte, când un Gansey se lăsase îmbrățișat de nesiguranța întunecată a viitorului, căutând cu înfrigurare mânerul unei săbii, dar găsise în schimb o oglindă. Dreptate. Într-un fel, păruse just. Era 25 aprilie, ajunul zilei Sfântului Marcu. 

Cu câțiva ani mai înainte, Gansey citise Marele mister: meridianele energetice ale lumii de Roger Malory. În carte, autorul explica pe larg că o veghe pe un asemenea meridian, făcută în ajunul zilei Sfântului Marcu, putea să ducă la observarea spiritelor celor care aveau să moară în anul următor. Până atunci, Gansey văzuse tot felul de minuni care se întâmplau în apropierea sau chiar pe meridianele energetice – o fată care putea citi o carte deși era învăluită în beznă, o femeie în vârstă care ridicase o ladă cu fructe folosindu-și doar puterea minții, tripleți bruneți născuți pe meridian care plângeau cu lacrimi de sânge și prin vene le curgea apă sărată –, dar niciuna dintre ele nu-l implicase pe el însuși. Nu-i ceruse prezența. Nu i se explicase. Nu știa de ce fusese salvat. Dar avea nevoie să ae. Veghease toată noaptea pe meridianul energetic transformat în propriul labirint, tremurând de unul singur în parcarea ce ținuse locul unei biserici. Nu văzuse și nu auzise nimic. În dimineața următoare, se ghemuise lângă Camaro, obosit până la leșin, și ascultase înregistrarea de peste noapte. Îşi auzise propria voce șoptind: — Gansey!