Această carte ne invită să călătorim în trecut, însă nu se lasă fermecată de nostalgia visătoare a unei lumi senine. Scopul meu a fost să înţeleg când şi de ce lucrurile au început să se destrame şi ce s-a pierdut, mai întâi încet, iar apoi cu o viteză neaşteptată. Sunt multe puncte de cotitură în istoria modernă a Orientului Mijlociu care ar putea explica cum ne-am prăvălit în aceste abisuri ale disperării. Unii vor spune că sfârşitul Imperiului Otoman şi căderea ultimului califat islamic de după Primul Război Mondial au reprezentat momentul în care lumea islamică şi-a pierdut calea; sau vor vedea în crearea statului Israel din 1948 şi înfrângerea arabilor în Războiul de Şase Zile din 1967 prima fisură în sufletul colectiv arab. Alţii vor sări direct la invazia americană din Irak din 2003 şi vor considera urmările ei ca apogeul absolut al conflictelor care durează de milenii: sunniţi şi şiiţi care se omoară între ei, Arabia Saudită şi Iranul încleştate într-o luptă pe viaţă şi pe moarte. Vor insista că şi omorurile, şi rivalitatea sunt inevitabile şi eterne. În afară de partea cu „inevitabile şi eterne”, nici una dintre aceste explicaţii nu e greşită, dar nici una nu schiţează o imagine completă. Încercând să răspund la întrebarea „Ce s-a întâmplat cu noi?” m-am îndreptat spre fatidicul an 1979. Trei evenimente majore au avut loc în acelaşi an, aproape independente unul faţă de altul: Revoluţia Iraniană; asediul Sfintei Moschei din Mecca de către zeloţii saudiţi şi invazia sovietică din Afganistan, primul câmp de bătălie pentru jihad în vremurile moderne, efort sprijinit de Statele Unite. Combinaţia dintre cele trei a fost toxică, şi nimic nu a mai fost vreodată la fel. Din acest decoct nociv s-a născut rivalitatea saudito–iraniană, o competiţie distructivă pentru poziţia de lider al lumii islamice, în care ambele ţări mânuiesc, exploatează şi distorsionează religia urmărind fără scrupule puterea absolută. Aceasta este o constantă din 1979 încoace, torentul care răvăşeşte totul în calea sa. Nimic nu a schimbat lumea arabă şi musulmană atât de profund ca evenimentele din 1979. Alte evenimente la fel de importante au desfăcut alianţe, au pornit sau au încheiat războaie ori au fost martorele naşterii unor noi mişcări politice. Dar moştenirea radicală a lui 1979 a făcut toate acestea şi ceva în plus: a început un proces care a transformat societăţile şi a modificat standardele culturale şi religioase. Mişcările dezlănţuite în 1979 ne-au schimbat şi ne-au răpit memoria colectivă. Anul 1979 şi cele patru decenii care i-au urmat sunt subiectul acestei cărţi. Rivalitatea saudito–iraniană a mers dincolo de geopolitică, transformându-se într-o competiţie din ce în ce mai dură pentru legitimitate islamică, prin dominaţie religioasă şi culturală, schimbând societăţile din interior – nu doar în Arabia Saudită şi Iran, ci în toată regiunea. În timp ce multe cărţi analizează Revoluţia Iraniană, puţini iau în considerare urmările ei în exterior, modul cum lumea arabă şi sunnită a reacţionat faţă de acest eveniment crucial. Ajunse până în Pakistan, talazurile rivalităţii au schimbat spectaculos ţări puternice şi pluraliste, dezlănţuind cortegii de omoruri sectare care nu ne definiseră niciodată în trecut. Deşi Pakistanul este localizat geografic în subcontinentul indian, istoria sa modernă este strâns legată de mişcările care s-au dezvoltat în Orientul Mijlociu, iar ţara apare de multe ori în această poveste. De-a lungul acestui mare Orient Mijlociu, creşterea militantismului şi creşterea intoleranţei religioase au avut loc în paralel şi adesea s-au hrănit una din cealaltă.