Jack Reacher a prins ultimele razealesoareluidevară într-un orășel de pe coasta statului Maine, iarapoi,asemenea păsărilor de pe cerul de deasupralui, și-aînceput îndelungata migrație spre sud. Dar nudirectde-a lungul coastei. Nu avea de gândsăprocedezecagrangurii, presurele, prigoriile și minusculii colibricugât rubiniu. în schimb, s-a hotărât săoiapeuntraseudiagonal, spre sud-vest, din colțul dindreaptasusalțării spre cel din stânga jos, poateprinSyracuse,Cincinnati, St. Louis, Oklahoma City și Albuquerque,apoi mai departe până în San Diego. Care, pentruunfost membru al armatei de uscat ca Reacher, erapuțincam prea plin de oameni din marinamilitară, daraltfelputea fi considerat un loc excelent încaresă-șipetreacă iama. Avea să fie o călătorie epică, pe caren-omai făcusede ani de zile. Era nerăbdător să pornească la drum. Dar n-a ajuns departe.

A mers pe jos camun kilometruși jumătateșiaajuns la o șosea districtuală, unde s-aopritsăfacăautostopul. Era un bărbat înalt, de peste 1,95 metri încălțat, clăditca un tanc, numai oase și mușchi, nucineștiecearătos,niciodată bine îmbrăcat, de obicei camneîngrijit.Oapariție nu tocmai atrăgătoare. Ca întotdeauna, ceimaimulti șoferi încetineau, îi aruncau oprivireși își vedeaude drum. Prima mașină pregătită să-și încercenoroculcu el a apărut după patruzeci de minute. ErauncombiSubaru vechi de un an, condus de untipzvelt, devârstă mijlocie, în pantaloni sport și cămașăapretată.îmbrăcat de nevastă, fei zise Reacher.Individul purtaverighetă. Dar, sub îmbrăcăminteadecalitate, seascundea un corp de muncitor. Oceafălatăși degetegroase, roșii la încheieturi. Faptul că erașef pestecevaîl făcea să fie ușor surprins și nu preaentuziasmatdesituație, reflectă Reacher. Genul de omcareoiadejos,de la săpatul gropilor de stâlpi, și ajungesăaibăofirmăde construit garduri. Bănuiala lui Reacher se adeveri. Dinconversațiainițială reieșea că tipul începuse cu nimicaltcevadecâtpropriul nume și ciocanul de dulgher delataică-su,iaracum era patron de firmă de construcții, răspunzătorde munca a patruzeci de inși, dar și desperanțeleșivisurile mai multor clienți. își încheieistorisireacuomică grimasă, un amestec de modestiedeyankeușiperplexitate sinceră.

Ca și cumar fi vrut săspună:ițivine să crezi? Atenție la detalii, își ziseReacher.Avealângă el un tip foarte bine organizat, plindeidei, remedii,maxime și convingeri ferme, una dintreelefiindca,lasfârșitul verii, să se țină cât mai departedeRouteOneși de 1-95, și de fapt să plece de-a bineleadinMainecâtmai repede cu putință, ceea ce însemnaîntr-untimpscurt și pieziș, pe Route Two, direct sprevestînNewHampshire. Către un loc aflat puțin mai lasuddeBerlin,unde tipul știa mai multe drumuri lăturalnicecareaveau să-l ducă la Boston mai rapiddecât oricealttraseu. Căci acolo se ducea tipul, laoședințădespreblaturi din marmură pentru bucătării. Reachereramulțumit. Bostonul era cât se poate depotrivitcapunctde plecare. Chiar foarte potrivit. Deacoloputeasăajungă direct la Syracuse. După careerasimplusăajungă la Cincinnati, via Rochester, Buffaloși Cleveland. Poate chiar trecând prin Akron, Ohio. Reacherfuseseșiîn locuri mai rele. Mai ales cât timp fusesemilitar.N-au mai ajuns în Boston.

Tipul a primit un apel pe mobil, dupăvreocincizecide minute de mers spre sud pe mai sus-pomeniteledrumuri lăturalnice din NewHampshire. Careerauexact conform așteptărilor. Reacher trebui săadmităcă planul individului era beton. Nici picdetrafic, niciambuteiaje, nici întârzieri.

Mașina rulalejer, cuosutăde kilometri pe oră. Până când a sunat telefonul.Eraconectat la radioul mașinii și pe ecranul denavigațieapăru un nume, însoțit de o mică poză, caajutorvizual,în acest caz un bărbat roșu la față, cucascădeprotecție pe cap și ținând în mâini unclipboard.Vreunmaistru de șantier. Tipul de la volanapăsăunbutonșiun fâsâit de telefon umplu mașina, veninddinspretoatedifuzoarele, ca la o instalație sonoră surround. Tipul de la volan vorbi către stâlpul parbrizului:

— Sper să fie o veste bună. N-a fost. Era ceva legat de uninspectordeladepartamentul municipal de construcții și căptușealametalică a unui coș de gazde deasupraunui șemineuaflat într-un hol de la intrare, carefuseseizolatcorespunzător, strict conformspecificațiilor, doarcăacest lucru nu putea fi dovedit vizual fărădărâmareazidăriei din piatră, care în acel moment eraaproapeterminată, pe cele trei niveluri, iar zidarii fuseserădejaantamați pentru altă lucrare de săptămânaurmătoare.Alternativa ar fi însemnat să distrugăelementeleprefabricate din lemn de nuc din sufragerie, dincealaltăparte a hornului, sau panourile din lemnaledulapuluidedeasupra, care erau din lemn de trandafirșimaicomplicate, însă inspectorul se arătaseneînduplecat,