prolog

Dallas, Texas

Lila Daley își sili mâinile să nu-i mai tremure. Ea nu era așa. Nu era cineva căruia să-i tremure mâinile. Care să se bâlbâie sau care să amuțească în fața unei tragedii. Se uită drept în față, iar mintea ei logică înțelese unde se afla. Era în sala de așteptare de la Urgențe, unde lucrase ani buni. Dar, când clipi, scena se schimbă, și nu putu vedea decât sânge și cadavre, iar zidurile cu care se înconjurase cu atâta grijă se cutremurau acum și se prăbușeau în jurul ei. – Lila? Ea își ridică privirea și îl văzu pe fratele ei. Fratele ei. O mare parte din viața ei, Will fusese persoana pe care o admirase. Copilăria lor fusese doar despre cum să rămână împreună, să păstreze familia întreagă în haosul creat de mama lor. Will, Laurel și Lisa. Ei fuseseră toată lumea ei pentru multă vreme. – Da? Will îngenunche, cu fața crispată de încordare.

– Polițiștii vor o declarație. Eu cred că ai nevoie de odihnă. Poți să faci asta mâine. O să-i trimit la plimbare. Și atunci ar fi nevoită să se ocupe de problema asta dimineață. Atunci, ar ști că încă o aștepta, stătea încă acolo și voia să i se acorde atenție. Reuși să scuture din cap, silindu-se să afișeze un calm pe care nu-l simțea.

– Ba nu. Aș prefera să termin cu asta. Peste opt ore trebuie să fiu la muncă. Era weekend. Nu putea lipsi de la muncă. Nebunii veneau în weekend. Și din echipă lipsea o persoană pentru că...

Din echipă lipsea o persoană pentru că Maryanne era moartă. Echipei îi lipsea un om pentru că cineva intrase la Urgențe și o împușcase pe prietena ei. Lila era obișnuită să fie mânjită de sânge pe haine. Asistentele de la Urgențe nu se fereau de sânge. Dar ăsta era sângele lui Maryanne. Asistentele de la Urgențe nu se fereau de moarte. Dar ea privise cum lumina pălea în ochii lui Maryanne. Fusese mai ușor să se uite la prietena ei care murea decât fusese să se uite la bărbatul care ținea o armă ațintită asupra ei și care-i spusese că, dacă o atingea pe Maryanne, dacă o ajuta, avea să o împuște.

Doamne, era mai ușor decât să se gândească la faptul că, dacă ar fi fost doar o idee mai curajoasă, Maryanne n-ar fi murit. – Lila, n-o să mergi la muncă, spuse blând Will. Cred că ar trebui să te speli, și să te duc acasă. Poți veni cu mine sau poți să te duci la Laurel dacă vrei. Ea și Mitch se îndreaptă chiar acum încoace. Deja am vorbit cu Lisa. Se urcă în mașină cât de repede poate. O să ajungă aici mâine-dimineață.