Când se trezi Briar, ursoaica mătura prin bârlog. Se ridică imediat din pat, treaz de-a binelea. – Astăzi e ziua cea mare, nu-i așa? strigă, zburlindu-și cu lăbuțele din față blana brun-aurie, în așa fel încât să-i stea ridicată ca niște țepi. – Da, răspuse ursoaica zâmbind. Petrecerea de iarnă. Briar alergă s-o îmbrățișeze. – Abia aștept! exclamă tremurând de nerăbdare, în timp ce mama îi netezea blana din jurul urechilor. Avea să fie prima petrecere de iarnă din viața lui. Prietenii povesteau despre ea de săptămâni întregi. Se organiza în fiecare an, cu o noapte înainte de a intra cu toții în hibernare. Totul urma să fie împodobit cu felinare, și aveau să se desfete cu o grămadă de mâncăruri minunate. Toate animalele pe o rază de câțiva kilometri ar fi urmat să participe, dansând, cântând și distrându-se până-n zori. Ursoaica gătise în ziua aceea niște terci de ovăz sălbatic și se așeză la masă alături de puiul ei.

Focul era aprins, și atmosfera în bârlog era primitoare, însă Briar auzea vântul care șuiera afară. – E vântul de miazănoapte, îi explică ea. Cu siguranță, mai târziu va ninge. Puiul de urs simți un fior de emoție. Nu văzuse niciodată zăpadă, dar auzise multe despre frumusețea ei și despre faptul că acoperea totul cu un strat gros, de un alb strălucitor. – Eu o să pregătesc bârlogul pentru somnul nostru lung de iarnă, spuse ursoaica după ce terminară micul dejun, și te-aș ruga, între timp, să mergi să găsești ceva de mâncare pentru petrecerea de iarnă. – Ce fel de mâncare? – Ce-o fi, îi răspunse ea. Fructe de pădure, nuci sau măceșe, pește, poate chiar și morcovi sălbatici. Îi dădu un coșuleț, după care ursulețul își trase fesul pe cap, își înfășură mai bine șalul din lână în jurul gâtului și ieși afară, în frig.