Notele lichide ale harpei plutiră pe aripile vântului, domoale ca un vis. Lordul zânelor asculta cu ochii închiși cum melodia se prelingea caldă în jurul lui. Harpista era o tânără muritoare care își cântase de multe ori notele obsedante în pădurea lui. Apoi, când frigul iernii o alungase din pădure, el își dăduse seama cât de satisfăcător ar fi fost dacă harpista ar fi devenit a lui. Atunci, ar fi avut mereu parte de muzică. Primăvara, când ea se întorsese în pădure, el o studiase și își pusese planurile la cale. Astăzi, avea să le transforme în realitate. Nerăbdător să înceapă, Ranulph al Pădurii deschise ochii și porni spre poiana unde fata cânta la instrumentul ei cu o asemenea putere și pasiune încât făcea frunzele și razele soarelui să danseze. La marginea poienii se opri în umbre pentru a-și studia prada, pe Leah Marlowe. Fata ședea pe trunchiul unui copac prăbușit, mângâind o mică harpă celtică de parcă i-ar fi fost iubit, degetele ei făcând să se nască o melodie care îți sfâșia inima. Firavă, cu pielea palidă și părul lung, castaniu, drept, fata nu era o frumusețe nici chiar după standardele muritorilor. Comparativ cu o domniță din Tărâmul Zânelor, era de-a dreptul banală. Totuși, exista o dulceață la ea, și avea un dar magic pentru muzică.

Urma să aibă acea dulceață și acea magie pentru el. Seducerea ei avea să fie o sarcină ușoară, fiindcă era timidă și singuratică. Poate, cu ceva noroc, reușea să o aibă în bârlogul lui aurit chiar în acea noapte. Zâmbi când se gândi la această perspectivă și se pregăti să pășească în poiană. — De ce nu lași copila în pace? Trezit brusc din reverie de o voce feminină aspră, Ranulph se răsuci în vreme ce mâna îi căzu pe mânerul sabiei. La vreo doi metri distanță, o femeie de o frumusețe nepământeană se sprijinea grațioasă de un stejar. Era o zână, desigur, căci puțini muritori îl puteau vedea înainte ca el să li se dezvăluie. Dar tenul ei era întunecat, nu avea nuanța palidă, ca de zăpadă, precum a celor de pe tărâmul lui, iar mătăsosul păr ca pana corbului plutea în jurul trupului bine proporționat și i se revărsa ca o cascadă până la călcâie. Veșmântul îi era la fel de exotic ca făptura, o țesătură strălucitoare înfășurată în jurul ei astfel încât să-i expună cât mai mult formele și care îi lăsa dezgolit un umăr fără cusur și brațele pline de zeci de brățări din aur.