O discuție despre ploaie

Cu nouăsprezece ani înainte de a se hotărî să moară, Nora Seed se afla în biblioteca micuță și călduroasă a școlii Hazeldene din orașul Bedford. Stătea la o masă joasă, cu privirea ațintită spre o tablă de șah.

- Draga mea Nora, e normal să-ți faci griji în privința viitorului tău, i-a zis doamna Elm, bibliotecara, cu ochii scânteind. Doamna Elm a făcut prima mișcare. Calul ei a sărit peste rândul intact de pioni albi.

- Bineînțeles că o să te îngrijoreze examenele. Însă poți să fii orice-ți dorești, Nora. Gândește- te la toate posibilitățile.

E palpitant. - Da. Presupun că e. - O viață întreagă ți se așterne înainte. - O viață întreagă. - Ai putea face orice, ai putea trăi oriunde. Undeva unde e mai puțin frig și mai puțină umezeală. Nora a împins un pion, înaintând două pătrate. Cu greu se abținea să nu o compare pe doamna Elm cu mama ei, care o trata pe Nora ca pe o greșeală care trebuie corectată. De exemplu, când era bebeluș, mama ei se temea că urechea stângă a fetiței e mai depărtată de cap decât cea dreaptă, așa că folosea scotch ca să îndrepte situația și apoi o ascundea sub căciulița din lână. - Urăsc frigul și umezeala! a subliniat bibliotecara. Doamna Elm avea părul scurt și grizonant și o față ovală, blândă și ușor ridată, care se ivea, palidă, deasupra gulerului verde ca mătasea-broaștei. Era destul de bătrână. Și totuși, era singura persoană din școală care se afla pe aceeași lungime de undă cu Nora, așa că, până și în zilele în care nu ploua, fata își petrecea pauza de la prânz în biblioteca micuță. - Frigul și umezeala nu fac pereche întotdeauna, a spus Nora. Antarctica este cel mai uscat continent de pe pământ. Practic, e un deșert.

- Pare genul tău.

- Nu cred că e suficient de departe. - Atunci, poate-ar trebui să te faci astronaut. Să cutreieri prin galaxie. Nora i-a zâmbit.

- Ploaia e și mai neplăcută, pe alte planete. - Mai neplăcută decât în Bedfordshire?

- Pe Venus, e acid pur. Doamna Elm și-a scos un șervețel de hârtie din mânecă și și-a suflat nasul cu delicatețe.

- Vezi? Cu o minte ca a ta, poți face orice. Un băiat blond, cu vreo doi ani mai mic decât Nora, pe care ea l-a recunoscut, a trecut în fugă pe lângă fereastra stropită de ploaie. Fie fugărea pe cineva, fie era fugărit. Biblioteca reprezenta un mic adăpost de civilizație. - Tata e de părere că am irosit totul. Acum am renunțat la înot. - Ei bine, nu e treaba mea să ți-o spun, dar pe lumea asta există și alte lucruri în afară de a înota foarte repede. Te așteaptă multe vieți posibile și diferite. Cum spuneam săptămâna trecută, ai putea deveni glaciolog. Am făcut niște investigații și...

Atunci a sunat telefonul. - O clipă, a șoptit doamna Elm. Trebuie să răspund. Un moment mai târziu, Nora o urmărea pe doamna Elm vorbind la telefon. - Da. Acum e aici. Fața bibliotecarei s-a schimonosit, șocată. S-a întors cu spatele la Nora, dar cuvintele ei au răsunat în încăperea tăcută.

- Oh, nu! Nu! Dumnezeule! Desigur.