Din toate parohiile orașului de dincoace și de dincolo de râu, din Saint-Denys, din Saint-Cuthbert, din Saint-Martin-cum-Gregory, din Saint-Mary-Senior și Saint-Mary-Junior, din Shambles, din Tanner Row, de peste tot, lumea din York urca în șir neîntrerupt de două ore spre Minster, către uriașa catedrală, cu aripa dinspre apus încă neterminată, ce ocupa, înaltă, întinsă, masivă, coama pe care era așezat orașul. În Stonegate și Deangate, cele două străzi întortocheate care duceau la Yard, mulțimea stătea pe loc. Băiețandrii cățărați pe uluci nu zăreau decât capete, nimic altceva decât capete, o fojgăială de capete care acopereau în întregime piața. Orășeni, negustori, gospodine cu o mulțime de copii, infirmi în cârje, servitoare, calfe de meșteșugari, dieci sub glugile lor, soldați în cămașă de zale, cerșetori în zdrențe, toți erau strânși unii în alții ca paiele în snop. Hoții cu degete iuți își făceau treaba pentru un an. 

La ferestre, cățărate, ciorchini de capete. Dar oare era o lumină de amiază întunecimea asta cețoasă și umedă, aburul rece, norii ca de vată, care învăluiau enorma construcție și mulțimea ce tropăia în noroi? Oamenii se îndesau unii în alții ca să-și țină de cald. 24 ianuarie 1328. În fața monseniorului William de Melton, arhiepiscop de York și primat al Angliei, regele Eduard al III-lea, care nu avea încă șaisprezece ani, se căsătorea cu Filipa de Hainaut, vara lui, care de curând împlinise paisprezece. În catedrala rezervată demnitarilor regatului, membrilor înaltului cler, membrilor Parlamentului, celor cinci sute de cavaleri invitați, celor o sută de nobili scoțieni în fuste cadrilate veniți să ratifice cu această ocazie tratatul de pace, nu mai era nici un loc. Imediat avea să fie celebrată slujba solemnă, care avea să fie cântată de cei o sută douăzeci de cantori. Dar, pentru moment, prima parte a ceremoniei, nunta propriu-zisă, se desfășura în fața portalului dinspre sud, în afara bisericii și sub ochii poporului, după vechiul ritual și vechile obiceiuri care aparțineau numai arhidiocezei de York*¹, ². Ceața lăsa urme umede pe catifeaua roșie a baldachinului ridicat lângă portic, se aduna sub mitrele episcopilor, se lipea de blănurile de pe umerii familiei regale adunate în jurul tinerei perechi. 

— Here I take thee, Philippa, to be my wedded wife, to have and to hold at bed and at board… Aici te iau, Filipa, ca să-mi fii soție, să te am și să te păstrez în patul și în casa mea… Venind de pe buzele fragede, dinspre chipul pe care încă nu crescuse barba, vocea regelui surprindea prin putere, claritate și intensitatea cu care vibra. Regina-mamă, Isabella, fu uimită, iar domnul Jean de Hainaut, unchiul miresei, la fel, dar și toți cei de față, din primele rânduri, printre care conții Edmond de Kent și de Norfolk și contele de Lancaster, zis Gât-Sucit, șeful consiliului de regență și tutorele regelui. 

— …for fairer for fouler, for better for worse, in sickness and in health… în dreptate și în nedreptate, la bine și la rău, în boală și în sănătate… Șoaptele încetară treptat în mulțime. Tăcerea se așternea ca un val de jur împrejur, și răsunetul glasului tânăr al regelui se împrăștia peste miile de capete, auzit până aproape la capătul pieței. Regele rostea rar lunga formulă a jurământului pe care o învățase în ajun. Dar s-ar fi zis că o plăsmuia atunci, atât de răspicate îi erau cuvintele, atât le gândea ca să le dea sensul cel mai profund, cel mai grav. Erau ca vorbele unei rugăciuni menite să nu fie spusă decât o singură dată și pentru toată viața. Un suflet de om mare, de bărbat pătruns de legământul făcut în fața cerului, de prinț conștient de rolul pe care îl are între popor și Dumnezeu, se exprima prin glasul acestui adolescent. Noul rege își lua părinții, apropiații, marii ofițeri, baronii, prelații, poporul din York și întreaga Anglie drept martori la iubirea pe care i-o jura doamnei Filipa.