Făcând puţintel popas în Târgul Neamţului, Petru Voievod Muşat a abătut cu soţiile sale boieri şi oşteni cătră Cetate, unde puşcaşii din Vânători au înălţat praporele pe ziduri şi au dat glas din surle. După aceea au trecut apa Ozanei, muind până la genunchi picioarele cailor, şi-au răzbătut la dumbrava cea mare de stejari care se chiamă Branişte. Acolo se lumina un loc desmierdat al albinelor şi-al căprioarelor, şi-n lunca apei uneori îşi aduceau şi zâmbroaicele viţeii la păşunea de toamnă. De-acolo încep munţii să se zimţuiască; şi s-auzeau clopotele de la o sihăstrie veche de pe Nemţişor. Coborând în singurătate, după chemarea clopotelor, şi găsind pace ca pe un alt tărâm, şi mireasmă de fânaţ ca o tămâie, a hotărât Domnul să înalţe ziduri de piatră şi sălaşuri nouă pentru monahi, în locul celor arse şi pustiite.

Din veac în veac clădirea a rămas în picioare, înoindu-se după urgii şi pojaruri; şi-n gropniţile ei se odihnesc monahi de rând, arhierei şi feţe domneşti: între alţii Ştefan-Voievod, feciorul lui Alexandru-Voievod Bătrânul, tăiat de un nepot al său Roman; şi Teoctist, mitropolitul lui Ştefan-Voievod cel Mare; şi sfântul Paisie Malorosianul; şi Calipso Greaca, fecioara, care şi-a cufundat aici tinereţele şi firea ei femeiască în rasă de schivnic, de nimeni cunoscută, de nimeni ştiută, fărădecât numai de Dumnezeu, până la ceasul izbăvirii sale. Icoana cea mare făcătoare de minuni cu pruncul, zu 3 grăvită de sfântul Luca evanghelistul şi dăruită ţării Moldovei de cătră Ion Paleologu, împăratul de la Bizanţ se află şi astăzi aici, păzind sfântul lăcaş de toată mânia şi primejdia în veacuri; iar odoarele sale de aur şi nestemate, dăruite de jupânese, doamne şi împărătese, o împodobesc şi astăzi la zilele mari ale sfinţiei sale. Petru-Voievod Muşat şi unii cneji ai săi au pus să se ridice, din bârne de brad, case cu cerdac în jurul Cetăţuii, — pentru odihna lor de vară şi pentru petrecerile la vânătoare. Acele case şi cerdacuri risipindu-se de vechime ori de foc, s-au ridicat altele care ş-acele s-au prăpădit — altele din nou înălţându-se, cu anii şi rândurile de boieri şi de monahi, ca la toate sfintele mănăstiri ale acestor munţi până în zilele de acum.

Cătră această binecuvântată Cetate a lui Dumnezeu şi la aceste căsuţe albe boiereşti cu cerdacul lor nelipsit, — s-au deprins de mult moldovenii de la Iaşi şi din alte târguri să vie să-şi petreacă tihna verii. Şi venind aici, fac toţi drumul pe care l-a făcut odinioară Petru-Vodă Muşat, pe sub Cetate, peste apa Ozanei, şi prin dum brava de la Branişte. Cărturari şi boiernaşi au trecut astfel şi-n acest veac; — şi-n preajma ruinilor Cetăţii cavalerilor ioaniţi, au murmurat acel cântec trăgănat şi melancolic: