Moartea e un fenomen simplu în natură, numai oamenii îl fac
înspăimîntător. Vorbesc de moartea naturală, care adesea e o dulce
ispită. Înainte de a fi depus aici în această celulă, din care nu voi mai ieşi

decît pentru a intra într-o captivitate perpetuă, în plimbările mele soli-
tare pe la marginea oraşului, pe poteci, uitîndu-mă în jos şi privind

pămîntul, un sentiment senin se insinua în sufletul meu, la început de
dragoste pentru el, pămîntul negru, tăcut, liniştit, apoi de atracţie, de
dorinţă, un fel de melancolie, de nostalgie blîndă, de a mă culca pe el şi a
rămîne acolo întins pentru totdeauna. Ceea ce şi făceam, stînd cu ochii
spre cer, pînă ce adormeam. Mă trezeam copleşit de un adînc sentiment
de regret: de ce m-am mai trezit?
Dar moartea violentă, sinuciderea, la care eşti împins de către
oameni? Tandra nepăsare faţă de lume te poate stăpîni într-adevăr
numai cînd te simţi străin de propria-ţi fiinţă, dar cînd, dimpotrivă, ai
conştiinţa că ea este totul? Şi ştii cu certitudine că acest totul nu va mai
fi liber niciodată? Închisoarea pe viaţă! Oricît m-aşi strădui, mi-este cu
neputinţă să-mi imaginez că, odată verdictul pronunţat, voi putea adresa
lumii un tandru adio nepăsător.
Am mai avut de a face cu anchetele şi justiţia şi am mai fost
condamnat, dar nu pe viaţă şi nu fără speranţa de a ieşi curînd. Nu
fusese chiar curînd, dar nici prea tîrziu ca să nu pot uita. Acum însă
descopăr cu groază că ei, cei care mă interogau, erau liberi (şi asta se
vedea din pofta cu care îmi consemnau depoziţia, acele infame gesturi ale
fiinţei animalice care se simte trăind fără oprelişti, gestul cu care aplicau
o ştampilă, răsfoitul hîrtiilor, mîncatul unui sendvici, înghiorţăitul unui

pahar cu apă, scîrţîitul scaunului sub trupul voinic, ancorat bine în rea-
litate, uitatul pe fereastră, căscatul, rîgîitul, gîndul la muierea tînără pe

care o vor strînge în braţe la noapte), iar eu nu voi mai fi niciodată ca ei,
toate gesturile mele vor fi sau îmi vor reaminti că sînt condamnat să nu
mai fiu liber pînă la moarte...
Ştiu însă că există pentru mine o scăpare: să fac să retrăiască în
sufletul meu dulcea dorinţă de a intra în pămînt, să retrăiască apoi
marea mea dragoste pentru ea, suferinţele îndurate şi apoi puterea