Primul tratat diplomatic a cărui parafare a fost imortalizată pe peliculă a fost semnat în oraşul Brest-Litovsk, stăpânit de ruşii albi, la primele ore ale zilei de 9 februarie 1918. Negocierile care au dus la acesta fuseseră suprarealiste. În holul unei case impresionante care fusese odinioară club al ofiţerilor ruşi, erau aşezaţi pe de o parte reprezentanţii Germaniei şi ai aliaţilor ei – prinţul Leopold al Bavariei, ginerele împăratului austriac, în uniformă militară de mareşal, aristocraţi din Europa Centrală, tolăniți în fotolii și cu aer condescendent, purtând smoking, un paşă turc și un colonel bulgar. De cealaltă parte, erau reprezentanţii unui nou stat, care avea să se numească în scurt timp Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă: câţiva intelectuali evrei şi, în afară de ei, mai erau o madam Bitsenko eliberată recent dintr-o închisoare din Siberia după uciderea unui guvernator-general, un „delegat al ţărănimii“ (bineînţeles, beat), luat în ultimul moment de pe stradă din capitala rusă, util pe post de ficus, şi diverşi ruşi din vechiul regim, un amiral şi câţiva ofiţeri de stat-major, aduşi acolo pentru că se pricepeau la aspectele tehnice ale încheierii unui război şi la evacuarea liniei frontului (unul era expert în umor negru şi ţinea un jurnal). Iatăi, pozând cu toţii pentru aparatele foto. În sfârșit era pace. Primul Război Mondial durase aproape patru ani, făcând milioane de victime şi distrugând o civilizaţie europeană care fusese, până la izbucnirea războiului în 1914, cea mai însemnată creaţie a lumii. Războiul distrusese Rusia țaristă; bolşevicii reuşiseră preluarea puterii printr-o revoluţie în noiembrie 1917; promiseseră pace poporului;, iar acum, la Brest-Litovsk, o primiseră – la ordinul germanilor. Termenii tratatului de la Brest-Litovsk erau foarte inteligenți. Germanii nu luaseră multe teritorii. Ceea ce se afirma în tratat a fost că oamenii din vestul Rusiei şi din Caucaz erau acum liberi să-şi declare independenţa. Urmarea a fost stabilirea unor graniţe izbitor de asemănătoare cu cele actuale. Statele baltice (inclusiv Finlanda) existau în umbră şi la fel s-a întâmplat şi cu statele din Caucaz. Cel mai mare stat aflat în această situaţie, care se întindea din Europa Centrală aproape până la Volga, era Ucraina, cu o populaţie de 40 de milioane şi trei sferturi din producţia de cărbune şi fier a Imperiului Rus. Reprezentanţii ei (absolvenţi de facultate în costume amorfe şi unul sau doi bancheri oportunişti care nu vorbeau ucraineana şi care, după cum observa Flaubert, ar fi plătit ca să fie cumpăraţi) au semnat cu germanii tratatul filmat pe 9 februarie (tratatul cu bolşevicii a urmat pe 3 martie). Împreună cu Ucraina, Rusia este un fel de SUA; fără ea, este un fel de Canada – majoritar înzăpezită. Aceste state diverse prezente la Brest-Litovsk aveau să reapară la prăbuşirea Uniunii Sovietice. În 1918, ele erau sateliţi germani – un duce de Urach devenind „Marele Prinţ Mindaugas al II-lea“ al Lituaniei, un prinţ de Hessa fiind pregătit să conducă Finlanda. Actualmente Germania are cel mai important rol în toate aceste state, dar cu o diferenţă uriaşă: pe atunci avea ca scop să construiască un imperiu mondial, dar acum, în alianţă cu Vestul, ea nu mai are asemenea ţeluri, ci dimpotrivă: problema era să o faci să-şi joace încrezătoare rolul în treburile mondiale. Limba universală este actualmente engleza, nu germana, pe care, în 1918, trebuiau să o vorbească toţi în mod curent. Europa modernă înseamnă Brest-Litovsk cu faţă umană, deşi a fost nevoie de un al Doilea Război Mondial şi de o ocupaţie anglo-americană a Germaniei ca să ajungem aici.