Dar e oare posibil să nu le găsim niciodată? Așezaserăm telescopul pe verandă, într-o noapte senină, de toamnă, la marginea uneia dintre ultimele pete de întuneric din estul Statelor Unite. Un întuneric atât de dens era o raritate și, adunat într-un singur loc, lumina cerul. Îndreptaserăm telescopul spre o deschizătură dintre copacii aflați mai sus de cabana noastră închiriată. Robin își întoarse privirea spre mine — fiul meu trist, altfel decât alții, care mai avea puțin și împlinea nouă ani, neîmpăcat cu lumea. — Întocmai, am răspuns eu. E posibil să nu le găsim niciodată. Mă străduiam mereu să-i spun adevărul, asta dacă-l știam și nu-i făcea rău. El oricum știa când mint. Dar sunt peste tot, nu? Ați dovedit asta.

— Ei, dovedit e prea mult spus. Poate că sunt prea departe. E un drum prea lung până... acolo.

Flutura din mâini ca o morișcă atunci când nu-și găsea cuvintele. Poate și fiindcă se apropia ora de culcare. I-am pus mâna pe claia de păr roșcat. Culoarea ei — a lui Aly.

— Dar dacă nu auzim niciun sunet de acolo? Ce înseamnă asta? Ridică o mână. Alyssa spunea că, în clipa în care băiatul se concentra, părea că aude cum îi merge mintea. Își miji ochii și privi lung în viroaga întunecată, plină de copaci, mai jos de cabană. Cu cealaltă mână își frecă gropița din bărbie — un obicei la care apela ori de câte ori își frământa mintea. Își freca gropița atât de tare, încât m-am văzut nevoit să-l opresc. — Robbie. Hei! Revino cu picioarele pe pământ. Întinse palma spre mine ca să mă liniștească. Totul era în regulă. Voia doar să mai cugete la întrebare încă un minut, refugiat în întuneric, cât încă mai era posibil. Dacă nu auzim nimic, niciodată? Am dat din cap, încurajator, spre omul meu de știință — să avem răbdare. Gata cu privitul stelelor în noaptea asta. Avuseserăm parte de seara cea mai senină, într-un loc cunoscut pentru ploile dese. Luna sângerie atârna plină pe linia orizontului, umflată și roșie. Prin cercul de copaci, atât de clară încât părea ușor de atins, Calea Lactee se revărsa — corpusculi nenumărați, plini de pete — întro albie neagră. Dacă rămâneai nemișcat, aproape că vedeai cum se învârt stelele.