De ce eu, de ce așa, de ce acum? Cine nu și-a dorit să găsească răspuns la asemenea întrebări în momentele de cumpănă? Ascultăm ce ne spune inima, ne punem întrebări despre viață, ne mâniem pe Dumnezeu și ne desfășurăm cu emfază în fața oricui ne ascultă înțelegător. De ce? Răspunsurile pe care le primim sunt lipsite de conținut, impersonale, de-a dreptul înnebunitoare – vagi, vorbe ce încearcă să ne liniștească, dar care nici măcar nu ating problema durerii și a frustrării simțite. Timpul le vindecă pe toate. Ești supărat acum, dar o să-ți treacă. Este voia lui Dumnezeu și nu ne putem împotrivi. Așa a fost să e. Se mai întâmplă. Probabil unul dintre cele mai exasperante sfaturi pe care le-am putea primi când ne simțim copleșiți este: – Nu te mai tot gândi la asta, îți face rău. Vorbele bune ale prietenilor bine intenționați, neputincioși în fața suferinței noastre, ne lasă distruși și neconsolați în mijlocul eșecului lamentabil. Încercăm din greu să depășim aspectele dureroase ale vieții noastre până când, în cele din urmă, aăm că timpul le vindecă pe toate, chiar dacă regretele și suferința au lăsat urme adânci, de neșters, în suetul nostru. Întrebările pe care ni le-am pus cândva, în tăcere sau cu glas tare, continuă să rămână fără răspuns. Când trecem prin perioade mai bune, nevoia de răspuns pălește, doar până ne lovim, din nou, de alte dicultăți. De ce eu, de ce așa, de ce acum? Sunt întrebări pe care le-am auzit deseori ca terapeut și am reectat la particularitățile problemelor cu care se confruntau clientele mele și la momentul în care au apărut. Mi-am pus eu însămi întrebările astea de multe ori, de-a lungul vieții, în momente în care am avut și eu porția mea de necazuri. Când propriile probleme se agravau, emoțiile mă împiedicau să analizez cu obiectivitate aspectele profunde, cu implicații imense. Iar când viața devenea mai ușoară, eram prea mulțumită ca să-mi mai pese. Viața părea bună cu adevărat, după ce am publicat prima carte, Femei care iubesc prea mult. Eram căsătorită cu un bărbat inteligent și realizat profesional, care mă susținea în ceea ce făceam. Cabinetul de psihoterapie mergea foarte bine, eram cea mai bine vândută autoare și o autoritate în problema dependenței relaționale, recunoscută mondial. Cu ajutorul unui program spiritual, am reușit să distilez anii de eșecuri în relații și în iubire și să obțin înțelepciunea care mi-a salvat viața. Și ajutam femei de pretutindeni să realizeze același lucru. Era o perioadă plină de recunoștință pentru revenirea mea și mândrie de pentru ceea ce realizasem în această lume. Era, însă, o perioadă ce nu avea să țină prea mult. Într-o zi, în toamna lui 1986, mă întorceam cu avionul de la o consfătuire din California, iar pe locul de lângă mine stătea o doamnă cu care am intrat în vorbă. La un moment dat, s-a uitat brusc, cu mare atenție la mine și m-a întrebat, cu o voce schimbată: – Câți ani ai? – Fac 42 în iulie, am spus. A clătinat din cap și a continuat să mă privească insistent. – Viața ta se va schimba complet anul viitor, mi-a spus ea cu seriozitate. Mi s-a părut amuzant. – Nu, nu, nu înțelegi. S-a schimbat deja, am spus eu. Am avut mereu greutăți, dar acum totul este perfect. I-am povestit zâmbind cât de departe ajunsesem în doar câțiva ani. – Am un soț minunat și succes cu adevărat pentru prima dată în viața mea. Totul este perfect, am repetat mândră. – Viața ta se va schimba, a continuat ea. Vei pierde totul. După care a explicat: – Știi, am un dar, văd ce urmează să se întâmple. Chiar atunci, o însoțitoare de bord ne-a adus mâncarea, iar discuția nu s-a mai întors la ce îmi rezerva viitorul. S-a dovedit, însă, că avusese perfectă dreptate.

De ce eu,de ce asa,de ce acum Robin Norwood descarca gratis PDF.