Deşi Annabelle fusese avertizată să nu ia niciodată bani cu împrumut de la un străin, în acea zi a făcut o excepţie... dar a descoperit curînd de ce ar fi trebuit să urmeze sfaturile primite de la mama ei. Era una dintre rarele vacanţe ale lui Jeremy şi ca de obicei merseseră să vadă cel mai nou spectacol din Leicester Square. Făcuse economii mai bine de două săptămîni ca să poată plăti biletele. Ca ultimi' descendenţi ai familiei Peyton, Annabelle şi fratele ei mai mic fuseseră mereu neobişnuit de apropiaţi în ciuda unei diferenţe de vîrstă de peste zece ani. După Annabelle se mai născuseră doi copii, dar aceştia muriseră fără să apuce măcar prima aniversare. - Mai ai ceva bani, Annabelle? o întrebă Jeremy, întorcîndu-se de la standul de bilete. Ea clătină din cap, privindu-l nedumerită: - Mă tem că nu. De ce? Jeremy oftă, îndepărtîndu-şi de pe frunte o şuviţă de păr de culoarea mierii: - Au dublat preţul biletelor. Se pare că e o producţie mai scumpă decît cele obişnuite. - în ziar nu se pomenea nimic de preţuri mai mari, spuse Annabelle indignată. Coborîndu-şi vocea, spuse: Of, la naiba! Şi începu să scotocească prin geantă, sperînd să găsească vreo monedă uitată. Jeremy, care avea acum doisprezece ani, aruncă o privire spre afişul imens atîrnat deasupra coloanelor care străjuiau. intrarea în teatru... CĂDEREA IMPERIULUI ROMAN: UN SPECTACOL CU INCREDIBILE ILUZII Şl DIORAME. De la premiera care avusese loc cu două săptămîni în urmă spectatorii continuau să se îmbulzească să vadă minunile Imperiului Roman şi să asiste la tragica lui cădere. „Este ca şi cum te-ai întoarce în timp!”, exclamau ei la ieşire. Neobişnuitul consta într-o pînză atîrnată într-o încăpere circulară, care îi înconjura pe privitori cu scene pictate în detaliu. Din timp în timp erau folosite lumini speciale şi muzică iar un prezentator făcea ocolul încăperii şi descria locuri îndepărtate sau bătălii celebre. După Times, această nouă producţie era o dioramă, adică o pînză crudă pictată în ulei, luminată din faţă şi cîteodată din spate cu ajutorul unor lumini speciale, filtrate. Trei sute şi cincizeci de spectatori stăteau în centru, într-un carusel acţionat de doi oameni, care îi învîrtea încet pe tot parcursul spectacolului. Luminile, filtrele folosite, actorii care îi întruchipau pe romani, toate compuneau o „expoziţie animată”. Annabelle citise că la final, cînd era simulată extrem de realist erupţia unui vulcan, unele doamne ţipaseră iar altele leşinaseră. Jeremy îi luă geanta din mînă, o închise trăgînd şiretul, apoi i-o înapoie. . - Avem suficienţi bani pentru un singur bilet. Intră tu. Eu oricum nu ţineam neapărat să merg. Ştiind că minţea în favoarea ei, Annabelle clătină din cap: - în nici un caz. Du-te tu. Eu pot vedea oricînd spectacolul, în schimb tu eşti mereu la şcoală. Oricum nu durează mai mult de un sfert de oră. Voi intra într-unul dintre magazinele din apropiere. - La cumpărături, fără bani? o întrebă Jeremy privind-o sceptic cu ochii lui mari, albaştri. Ce-o să te mai distrezi! - Poţi să priveşti doar, nu trebuie neapărat să cumperi. Jeremy pufni: - Asta spun săracii cînd trec pe Bond Street, ca să se consoleze. Oricum rvu te las singură - toţi bărbaţii îţi vor da imediat tîrcoale. - Nu fii prostuţ, şopti Annabelle. Fratele ei zîmbi cu subînţeles. îi privi chipul frumos, ochii albaştri, buclele şaten-aurii care se iveau de sub bonetă. - Lasă falsa modestie. Eşti pe deplin conştientă de efectul pe care îl ai asupra bărbaţilor şi din cîte ştiu nu eziţi să te şi foloseşti de el. Annabelle reacţionă, prefăcîndu-se că • se încruntă: - Din cîte ştii tu? Ha! Ce ştii tu despre efectul pe care îl am asupra bărbaţilor? în majoritatea timpului eşti plecat la şcoală! Jeremy arboră o mină