Protectorul de la curtea regală al unei tinere lady trebuie să se poarte ireproşabil. Dacă cei din familia ei nu o fac, aceştia ar trebui să aibă o judecată sănătoasă şi să nu ia parte la ceremonii. Domnişoara Cicely Tremaine, Însoţitoarea ideală, un ghid pentru guvernante, însoţitoare şi tutori ai tinerelor domnişoare Nu putea vedea absolut nimic de acolo. Marcus North, cel de-al şaselea viconte de Draker, se ridică de pe banca de marmură şi traversă terasa ca să inspecteze sala de bal prin uşa de sticlă. Aşa era mult mai bine. Însă nu putea să stea acolo fiindcă putea fi văzut. Nu ar fi vrut să fie prins furişându-se ca un spion francez. – Pentru numele lui Dumnezeu, ce faci? întrebă o voce în spatele său. Marcus se întoarse şi îl văzu pe fratele lui vitreg încruntându-se la el în timp ce urca treptele din grădina noii sale case de la oraş. Suficient ca să nu fie prins. Alexander Black, contele de Iversley, păşi pe terasă.

– Am crezut că ai plecat acasă, la Castlemaine, cu câteva ore în urmă. – Aşa este. Întorcându-se la banca de marmură, Marcus ridică paharul cu vin de Madeira pe care îl lăsase acolo. Dar, pe la jumătatea drumului spre Hertfordshire, am decis să mă întorc, continuă el. – De ce? Sorbi din vin. – Să mă asigur că totul merge bine. – Şi dacă nu merge bine? Ce vei face, vei da buzna înăuntru şi te vei ocupa de asta? – Foarte amuzant. Marcus se uită prin uşile de sticlă în sala de bal a lui Iversley. Oaspeţii intrau, iar în mijlocul lor se afla sora lui vitregă. Îşi ţinu respiraţia. Tot ce putea vedea din preţioasa lui Louisa era capul ei, dar, cu părul strâns într-o coafură la modă, împodobită cu o pană mare de struţ, arăta minunat. Şi al naibii de matură. Cu ochii ca tăciunele şi părul negru, era imaginea leită a răposatei lor mame, iar ăsta nu putea fi un lucru bun.