Era anevoios să fii țar. Rusia nu era o țară lesne de cârmuit. Douăzeci de suverani din dinastia Romanov au domnit vreme de 304 ani, din 1613 până la distrugerea imperiului prin Revoluția din 1917. Ascensiunea lor a început în timpul domniei lui Ivan cel Groaznic și s-a încheiat pe vremea lui Rasputin. Cronicarii romantici ai tragediei ultimului țar preferă să sugereze că familia ar fi fost blestemată, însă Romanovii au fost, de fapt, cei mai prodigioși făuritori de imperii de la mongoli încoace. Se estimează că Imperiul Rus s-a mărit cu câte 55 de mile pătrate (142 km2) pe zi, după ce Romanovii au urcat pe tron în 1613, adică peste 20 000 mile pătrate pe an. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, stăpâneau o șesime din suprafața globului pământesc, iar expansiunea lor teritorială continua încă. Făurirea unui mare imperiu a fost în sângele fiecărui Romanov. Sub anumite aspecte, această carte constituie un studiu despre caracter, analizând totodată deformarea personalității sub efectul puterii absolute. Parțial este și povestea unei familii, cu iubirile, căsătoriile, adulterele și copiii ei, dar care nu seamănă cu nicio altă poveste de acest fel — familiile regale sunt întotdeauna extraordinare, deoarece puterea îndulcește și contaminează relațiile familiale tradiționale: ispitele și corupția puterii covârșesc prea adesea lealitatea și afecțiunea filiațiilor naturale. Cartea aceasta este o istorie a monarhilor, cu familiile și anturajul lor, însă este, de asemenea, un portret al absolutismului în Rusia. Or, indiferent de ceea ce se crede îndeobște despre Rusia, negreșit cultura, sufletul, esența ei au fost dintotdeauna excepționale, o natură singulară pe care această familie a năzuit să o întruchipeze. Romanovii au devenit însăși definiția nu numai a dinastiei și a grandorii, ci și a despotismului, o parabolă a nesăbuinței și aroganței puterii absolute. Nicio altă dinastie, cu excepția Cezarilor, nu ocupă un asemenea loc în cultura și imaginația populară, iar ambele oferă învățături universale despre felul în care funcționează puterea personală, atunci și acum. Nu este nicidecum o coincidență dacă titlul de țar derivă din Cezar, la fel cum în limba rusă cuvântul pentru împărat este, pur și simplu, latinescul imperator.
TOP 10 Cărți