Dormitorul lui Scarlett Dragna era un loc făurit din minuni şi magia fanteziilor. Dar pentru o persoană care uitase să-şi folosească imaginaţia, ar fi putut să semene, pur şi simplu, cu un haos al hainelor. Rochiile lungi rubinii erau împrăştiate pe covoarele ivorii, iar tunicile de un albastru-azuriu atârnau din colţurile patului cu baldachin de fier, legănându-se uşor după ce o rafală de vânt sărat se furişase pe ferestrele deschise. Surorile care stăteau pe pat nu părură să observe vântul sau persoana care intrase în cameră odată cu el. Această nouă siluetă se strecură înăuntru ca un hoţ, fără să scoată zgomote când se apropie de patul pe care se jucau fiicele sale.

Scarlett, odrasla cea mai mare, era ocupată cu netezitul cămăşii rozalii care-i stătea pe umeri ca o pelerină, în vreme ce sora mai mică, Donatella, îşi trecea peste faţă o fâşie de dantelă ca şi când ar fi fost un petic pentru ochi. Vocile lor erau ascuţite, subţiri şi vesele, aşa cum numai vocile copiilor pot să fie. Glasurile în sine erau fermecate, topind lumina nemiloasă a soarelui de prânz în scântei caramel strălucitoare care le dansau în jurul capetelor ca nimburi din praf de stele. Amândouă păreau doi îngeri, până când Tella anunţă:

— Sunt pirat, nu prinţesă! Mama nu ştiu dacă să zâmbească sau să se încrunte. Odrasla cea mai mică îi semăna atât de mult! Tella avea aceeaşi inimă rebelă şi acelaşi spirit de aventură. Era un dar cu două tăişuri care mereu îi dăduse mamei lor multă speranţă, dar şi teamă că Tella ar fi putut să-i repete greşelile