Și din nou sosi primăvara, încă una din șirul nesfârșit dentâmpinate primăveri, dar cea de pe urmă pentru Matiora: atât pentru ostrov, cât și pentru sat, căci amândouă purtau unul și același nume. Din nou porni cu bubuit prelung și cu-nverșunare, grămădind blocuri colțuroase de-a lungul malurilor, gheața pe râu, și Angara, slobodă, se arătă în priveliște, mânându-și unda năvalnică, sclipitoare. Din nou prinseseră a șopoti zglobiu pe grindul de sus șuvoaiele repezite la vale de-o parte și de alta a costișei; din nou verdeața năpădi, scânteietoare, pământul și copacii, se abătură primele ploi, sosiră lăstunii și rândunelele și în fiece seară se auzeau orăcăind a dragoste de viață broscuțele trezite prin smârcuri. Acestea toate s-au petrecut aidoma deatâtea ori și tot de-atâtea ori Matiora s-a aflat în pas cu toate schimbările săvârșite în natură, fără să rămână în urmă și fără so ia înainte niciunei zile. Și acum, bunăoară, oamenii au pus răsaduri în grădinile de legume; n-au făcut-o însă chiar toți: trei familii plecaseră încă de cu toamnă, răzlețindu-se prin diferite orașe, iar alte trei părăsiseră satul și mai demult, încă în primii ani când se văzu limpede că zvonurile ce începuseră să umble aveau temei. La fel ca întodeauna a semănat lumea grâne, dar nu pe toate ogoarele: dincolo de râu țarina a rămas neatinsă, semănăturile făcându-se doar aici, pe ostrov, mai aproape de sat. Și nici morcoavele, nici crumpenele n-au fost vârâte-n pământ la același soroc, ci cum s-a nimerit, care cum a dovedit s-o facă; mulți săteni sălășluiau acum în câte două case, între care aveau de străbătut cale de cinsprezece kilometri peste apă și măguri, încât nu mai știau cum să prididească și ici, și colo. Aceeași dintotdeauna părea Matiora și totuși nu mai era ea: gospodăriile se aflau la locul lor, neclintite – doar o căscioară și o baie de aburi fuseseră dărâmate, să aibă oamenii lemne de foc; în rest totul era deocamdată în viață, în mișcare, trâmbițau ca și înainte cocoșii, mugeau vacile, zăpăiau câinii și totuși satul pălise la înfățișare, se vedea cât de colo că pălise, precum frunzișul unui copac doborât, ieșise din rădăcini, se abătuse de pe făgașul lui de totdeauna. Toate păreau la locul lor și totuși arătau într-altfel: mai dese și mai cu nerușinare dăduseră buzna urzicile; ferestrele caselor pustii stăteau încremenite, cu licăr mort, iar porțile ogrăzilor – larg deschise; lumea le închidea mereu, să nu mai stea vraiște, dar parcă un duh necurat le deschidea iarăși și iarăși, pentru ca totul să vâjâie și să scârțâie mai abitir, să pocnească întruna în bătaia vântului; pretutindeni vedeai garduri și îngrădituri hâite, șoproane, hambare și ocoale într-o rână și cu pereții înnegriți, scânduri și prăjini zăcând netrebnice, căci nicio mână de gospodar, pricepută să dreagă, să pună rânduială în toate spre îndelungă folosință nu se mai atingea de ele. Multe case stăteau nevăruite pe dinăuntru, nedereticate, cu lucrurile înjumătățite, căci lumea dusese o parte din ele la așezările cele noi, dezvelind în urmă unghere mohorâte și întinate, iar altele le lăsase aici, de trebuință, fiindcă avea să mai vină din când în când și pe la casele vechi, să mai moșmolească și-n jurul lor câte ceva. Doar bătrânii și bătrânele își mai treceau acum veacul în Matiora: vedeau de case și de grădinile de legume, se îngrijeau de vite și de copii, păstrând în toate un aer de așezare locuită și ferind satul de o prea mare părăginire. Pe-nserat se adunau laolaltă, ședeau la taifas cu glas domol – și mereu despre unul și același lucru: ce-o să fie? Oftau ades, cu inima grea, aruncând temător câte-o privire spre malul drept al Angarei, unde începuse a se înălța o nouă și întinsă așezare. Soseau de-acolo zvonuri fel și fel.

Despartirea de Matiora Valentin Rasputin descarca gratis PDF.