În urmă cu un an, nu m-aş fi aflat într-o astfel de situaţie. Nu vreau să fiu înţeleasă greşit, nu sunt o snoabă. În copilărie, petreceam ore întregi cu mama scotocind prin rafturile magazinului cu haine la mâna a doua. Iar asta se întâmpla pe vremea când „la mâna a doua“ se numea „bunăvoinţă“, iar astfel de magazine se aflau, în general, în cartierele muncitoreşti. În zilele noastre, lucrurile care au fost purtate se numesc „vintage“, se vând în Upper East Side și costă o mică avere. Purtam haine „uşor uzate“ încă dinainte ca Brooklyn să devină zonă nobiliară. Problema mea nu era faptul că erau la mâna a doua. Problema mea cu rochiile de mireasă purtate era legată de poveştile lor. De ce au ajuns aici? Am luat un umeraș pe care era o frumoasă rochie de bal semnată Vera Wang, cu un corsaj încrucişat şi tul în cascadă. Așteptări ca-n poveștile cu prințese. Divorţată după şase luni, am hotărât. O rochie-sirenă, delicată

— Mirele a murit într-un oribil accident de maşină. Devastată, viitoarea mireasă care nu a mai apucat să fie mireasă a donat-o bisericii, să fie vândută la târgul anual de haine la mâna a doua. O cumpărătoare cunoscătoare a achiziţionat-o la un preț mic și și-a triplat suma investită vânzând rochia mai departe. Fiecare rochie purtată avea o poveste, iar a mea se potrivea la colecţia El s-a dovedit a fi un nenorocit care înşală. Am oftat şi m-am întors spre cele două femei care se ciorovăiau lângă tejghea, în limba rusă. — E din colecţia de anul viitor, nu-i așa? a întrebat femeia mai înaltă, cu sprâncene ciudate, inegale. Am încercat să nu fac ochii cât cepele, dar n-am reușit.

— Da. E din colecţia de primăvară Marchesa. Femeile frunzăriseră cataloagele chiar dacă le spusesem când am intrat, în urmă cu douăzeci de minute, că rochia făcea parte dintr-o colecţie viitoare, încă nescoasă la vânzare. Am presupus că voiau să-şi facă o idee despre prețurile originale ale designerului.

— Nu cred că o veți găsi încă acolo. Viitoarea mea soacră..., am zis, dar apoi mam corectat. Fosta mea viitoare soacră este rudă cu unul dintre designeri sau cam aşa ceva. Femeile m-au privit o clipă și apoi au început iar să se ciondănească. Bine, atunci. — Bănuiesc că mai aveţi nevoie de timp, am bombănit. În fundul magazinului am dat de un raion unde era o pancartă pe care scria LA CUMANDĂ. Am zâmbit. Mama lui Todd ar fi făcut atac de cord dacă aș fi dus-o într-un loc în care pancartele erau scrise greșit. Fusese oripilată când mă însoțise să văd o rochie la un magazin unde nu o serviseră cu șampanie în timp ce eu mă aflam în cabina de probă. Doamne, chiar că mă îmbătasem cu Roth Kool-Aid și aproape că mă transformasem într-una dintre cățelele alea îngâmfate. Am oftat în timp ce-mi plimbam degetele peste rochiile croite la comandă. Probabil că acestea aveau povești și mai interesante. Mirese eclectice, cu spirit prea liber pentru iubiţii sau soții lor plictisitori. Femei hotărâte, care mergeau împotriva curentului, femei care ieșeau la mitinguri politice, femei care știau ce vor. M-am oprit în dreptul unei rochii cu croială în forma literei A, decorată cu trandafiri sângerii. Corsajul avea balene metalice îmbrăcate în roșu. Şi-a părăsit iubitul bancher pentru artistul francez care-i era vecin, iar asta a fost rochia pe care a purtat-o când s-a măritat cu Pierre.