Emil Cioran a fost un filosof și eseist român, cunoscut pentru stilul său pesimist și introspectiv, care a influențat profund literatura și filosofia secolului XX. Născut pe 8 aprilie 1911 în Rășinari, Sibiu, România, Cioran a urmat studiile la Universitatea din București, unde a studiat filosofie. A fost coleg cu personalități importante precum Mircea Eliade și Constantin Noica.
După finalizarea studiilor, a plecat în Franța cu o bursă de studii și, în cele din urmă, s-a stabilit definitiv la Paris. Deși a scris primele sale lucrări în limba română, Cioran a trecut ulterior la limba franceză, devenind unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă franceză din secolul XX. Printre lucrările sale notabile se numără „Pe culmile disperării” (1934), „Lacrimi și sfinți” (1937), „Précis de décomposition” (1949), și „Tratat de descompunere” (1949).
Cioran a fost cunoscut pentru stilul său aforistic și pentru gândirea sa sceptică, adesea reflectând asupra inutilității vieții, suferinței umane, și imposibilității de a găsi sens în existență. Deși a fost adesea asociat cu existențialismul, Cioran a rămas un gânditor original, refuzând să se alinieze complet la vreo școală filosofică.
Viața sa personală a fost marcată de izolare și introspecție, trăind într-o modestă mansardă pariziană, evitând faima și interviurile. Deși nu a avut o carieră universitară sau o poziție oficială în lumea academică, influența sa asupra literaturii și filosofiei contemporane este considerabilă. Cioran a murit pe 20 iunie 1995 la Paris, lăsând în urmă o operă vastă și profundă, care continuă să inspire și să provoace noi generații de cititori și gânditori.