Războindu-se neîmblânzit cu dezacorduri enorme; sânditorul singuratic care era totuşi cel mai afectuos familist; profesorul distrat, cu capul în nori, dar cu inima de aur. Din păcate, însă, lucrurile nu s-au petrecut atât de simplu. 

— Cu alte cuvinte, cartea conţine erori? 

— Deloc, atât cât se spune este în întregime adevărat. Dincolo de acestea, totul nu-i decât o adunătură de fleacuri — sau, mai degrabă, este inexistent. 

— Şi poate, adăugă el, poate trebuie să fie inexistent. S-ar putea ca realitatea în totalitatea ei să fie întotdeauna mult prea puţin demnă de a fi înregistrată, prea lipsită de sens sau prea oribilă pentru a rămâne neliteraturizată. Oricum, este exasperant pentru cineva care cunoaşte faptele, e aproape o insultă să fie dus de nas cu opere romanţate de duzină. 

— Aşadar, intenţionezi să corijezi cele scrise, am presupus eu. — Pentru public? Ferească sfântul! 

— Atunci pentru mine. In particular. — In particular, repetă el. La urma urmelor, de ce nu? Dădu din umeri şi zâmbi. Puţină orgie de amintiri pentru a celebra una din rarele tale vizite.

 — Oricine ar crede că vorbeşti de un drog periculos. — Dar într-adevăr e un drog periculos, răspunse el Evadezi în aduceri-aminte tot aşa cum evadezi în gin sau amital sodic. 

— Uiţi că sunt scriitor, am spus, şi Muzele sunt fiicele Memoriei. — Şi Dumnezeu, adăugă el repede, nu le este frate. Dumnezeu nu este fiul Memoriei; el este fiul Experienţei Imediate. Nu poţi venera un spirit în — Spirit, dacă n-o faci acum. A te delecta în trecut poate fi literatură bună. Ca înţelepciune însă, nu duce la nimic. Timpul Regăsit este Paradisul Pierdut, iar Timpul Pierdut este Paradisul Regăsit. Lasă morţii să-şi îngroape morţii.1 Dacă vrei să trăieşti fiecare moment aşa cum ţi se înfăţişează, trebuie să mori în momentul următor. Iată cel mai important lucru ce l-am învăţat de la Helen. Numele mi-a evocat un chip tânăr şi palid, încadrat de destinderea pătrată a unui clopot de păr negru, aproape egiptean, mi-a evocat de asemenea uriaşele columne aurii din Baalbek, având ca fundal cerul albastru şi zăpezile Libanului. In vremea aceea, lucram ca arheolog sub conducerea tatălui lui Helen. Acolo în Baalbek o cerusem în căsătorie şi fusesem refuzat. 

— Dacă s-ar fi căsătorit cu mine, aş fi aflat oare? Am spus. 

— Helen a practicat ceea ce se ferea întotdeauna să propovăduiască, răspunse Rivers. Era greu să nu înveţi de la ea. 

— Dar cum rămâne cu scrisul meu, ce se întâmplă cu acele fiice ale Memoriei? 

— Ar fi existat totuşi o modalitate de a lua ce-i mai bun din ambele lumi. 

— Un compromis? 

— O sinteză, o a treia poziţie care să le includă pe celelalte două. E clar că nu poţi alege ce-i mai bun dintr-o lume, dacă nu ai învăţat între timp să iei ce-i mai bun din cealaltă. Helen a reuşit chiar să ia ce-i mai bun din viaţă în timp ce murea. 1 Fragment din versetul 22 al evangheliei după Matei, cap. 8. Am revăzut atunci cu ochiul minţii incinta Universităţii Berkeley suprapusă peste imaginea Baalbekului. În locul clopotului de păr legănându-se fără sunet apăru un ghem cărunt, iar în locul chipului de fetişcană am văzut trăsăturile uşor deformate ale unei femei ce îmbătrânea. Probabil că era de pe atunci bolnavă, am reflectat în sinea mea.