ÎN VALEA ROBILOR TRĂIESC trei categorii de oameni. Prima o reprezintă Guvernatorul și acoliții săi, singura categorie cu drepturi – doar cu drepturi mai bine spus. Guvernatorul a fost ales de sus, dintre oamenii lui RR și robii, când au ajuns, l-au găsit aici parcă etern înfipt în jilțul său, cu biciul care smulge carne într-o mână, catastiful cu îndatoriri ale robilor în cealaltă mână – niciodată drepturi! -, și rânjetul nesătul mereu pe figură. Acoliții lui nu au niciodată un număr fix. În funcție de preferințe, de perioade, de câți robi noi sunt smulși de războaie sau dați în gajul datoriilor și ajung în Valea Robilor. Totuși, priviți cu un ochi obiectiv, acoliții își dau pe față adevărata natură: sunt tot robi în felul lor. Nu au nimic al lor. 

Nici măcar biciul pe care îl mânuiesc cu nepăsare și dezinvoltură. Apoi vine o mână de oameni liberi pe cale să devină și ei în curând parte din masa robilor. Sunt oamenii locului, cei care au fost aici până și înaintea Guvernatorului și cărora li s-a dat voie simbolic să-și păstreze vechile pământuri - sau li s-au alocat altele noi în funcție de noroc – și au voie acum să le cultive cu arendă. Doar în aparență acești oameni sunt liberi. În realitate contractele de arendă sunt atât de aspre și de atent ticluite încât după un an de muncă oamenii liberi se trezesc adesea flămânzi și datori pe munca și timpul lor în fața clasei conducătoare. Apoi vine marea masă a robilor. Sunt oameni tineri în marea majoritate pentru că bătrânii, bolnavii și copiii mici au fost omorați și lăsați să li se albească oasele pe glia părintească. Aici au fost strânși și aduși doar cei cu brațe puternice de muncă și fără prea multe păreri personale. 

Orice urmă de răzvrătire a fost înăbușită în fașă, scurtată de cap și lăsată să putrezească acolo unde a picat, fără prea multe păreri de rău. Și totuși, adevărul adevărat e că toți cei ce-și trăiesc zilele și-și mănâncă pâinea - sau mămăliga după caz – în Valea Robilor, sunt robi. De la cel mai mare în rang până la cel mai năpăstuit suflet, toți sunt deposedați de orice avere pământească ar putea avea. Totul, absolut totul, de la unelte la aerul pe care îl respiră îi aparțin lui RR. Și, pe lângă deposedarea aceasta materială, vin în trepte și celelalte deposedări, cele cu adevărat importante. Aici oamenii nu au bucurii, nu au dorințe, nu au speranțe. Au doar muncă necontenită, o exploatare cruntă fără început și fără de sfârșit. Pâine, bătaie și muncă. E tot ce primesc și tot ce se așteaptă de la ei. Până și Guvernatorul, hierocrația locală, este la rândul lui ros de îndoieli și mâncat de dorința de putere adevărată, gust pe care nu o să îl simtă în realitate niciodată. Poate că acum el este stăpân peste aceste suflete pe jumătate sălbăticite, dar în realitate, e unul dintre cei mulți care ar fi putut fi trimis de la centru, și în nici un caz cel mai deștept. El știe că poate fi schimbat oricând!