Tuva bate stresată cu degetele în tejgheaua cafenelei. Deşi nu ar trebui, e în continuare la muncă, la cafeneaua de lângă gura de metrou Hornstull. Un client care tocmai s-a aşezat în colţ o priveşte enervat, iar ea îi răspunde cu o uitătură ucigătoare. Îi memorează înfăţişarea şi se gândeşte că acel client nu va primi nicio inimioară în cappuccino data viitoare. Posibil un deget mijlociu foarte bine conturat. O indispune să nu ajungă la timp. Şi acum chiar a întârziat. Îşi dă, din reflex, părul blond după ureche. Trebuia să-l ia pe Linus de la grădiniţă acum o jumătate de oră. E imună la feţele acre ale personalului de la grădiniţă, le-a văzut de prea multe ori ca s-o mai afecteze. Dar fiul ei de doi ani o să fie supărat. Iar Tuva nu e o persoană care să supere copiii. Mai ales pe Linus. Nici nu mai ştie de câte ori a zis că ar fi în stare să moară pentru el. Dar în realitate nu e mereu aşa uşor. Chiar dacă Cel de sus ştie că ea încearcă. Atât de al naibii de tare. Îşi dă jos şorţul, deschide uşa dulapului cu ustensile de curăţenie şi îl aruncă în maldărul uriaş de rufe. Nu poate să plece până nu vine cealaltă tură. Unde dracu’ e? Martin, tatăl lui Linus, era plecat în ziua în care trebuia să i se nască fiul. Tuva nu i-a reproşat, chiar dacă a ajuns de urgenţă la maternitate, direct pe masa de naşteri, cu două săptămâni înainte de termen. În schimb, i s-a părut ciudat că Martin nu a venit s-o vadă la spital în zilele cât a rămas internată acolo. Naşterea nu a fost fără complicaţii. Fusese prea groggy ca să reţină totul, avea doar amintiri vagi cu medici care iar şi iar îi controlau şi pe ea, şi pe bebeluş şi confirmau că totul e bine. Exact cum făcea Martin în sms-urile scurte pe care i le trimitea. O să vină, aşa scria, trebuia doar să rezolve nişte chestii mai întâi. Dar dacă zilele de la maternitate sunt în ceaţă, îşi aminteşte cu acurateţe apartamentul gol care i-a aşteptat pe ea şi pe Linus când au ajuns acasă. Cât ea născuse şi se luptase pentru fiul lor, Martin îşi luase lucrurile şi dispăruse. Se pare că asta avusese „de rezolvat”. De atunci, rahatul laş nici nu se mai arătase şi nici nu mai dăduse vreun semn. Foarte bine într-un fel, probabil că l-ar fi ucis dacă ar fi reapărut. În loc de asta, rămăsese cu Linus, ei doi împotriva lumii. Numai că lumea cel mai adesea intervenea între ei. Ca acum. Daniel, cel care trebuia să intre în tura de după-amiază, trebuia să ajungă de o jumătate de oră. Dar nu venise nici acum. Se văzuse nevoită să-l sune şi să-l trezească. La ora unu şi jumătate după-amiaza. Oare ea fusese vreodată atât de iresponsabilă la douăzeci şi unu de ani? Probabil. Nu-i de mirare că n-a funcţionat între ei. Se uită la ceasul de la mână. La. Dra. Cu. Îşi pune geaca de fâş şi căciula, după care face două espresso duble. Unul într-o ceaşcă de porţelan, celălalt într-un pahar de carton. Probabil că Matti, pentru a câta oară, a trebuit să rămână la grădiniţă ca so aştepte pe ea. Matti, pedagogul pe care fiul ei începuse să-l strige tată. De câte ori se întâmplă, Matti se uită la ea cu privirea aceea. Privirea care înseamnă că ea ar trebui să-şi petreacă mai mult timp cu fiul ei, în loc să muncească atât. Mulţumesc pentru mustrările de conştiinţă. De parcă n-ar fi suficient că trebuie să văd lacrimile lui Linus, fiindcă nu ştie nici de data asta când vine mama. Cele două espresso sunt gata exact când Daniel intră agale pe uşă, cu părul zburlit. Frigul aprig de februarie se îngrămădeşte în local odată cu el şi câţiva clienţi se zgribulesc ostentativ, însă Daniel nu pare să observe. Sau nu-i pasă. Cum a putut să i se pară odată măcar o fărâmă atrăgător! — Aici, spune ea cu toată răceala care poate fi înghesuită în două silabe, şi împinge ceaşca de porţelan spre el. Se pare că ai nevoie. Eu mă car. Tuva nu aşteaptă răspuns, ia paharul de carton şi iese în grabă afară, în zăpada care încă nu a făcut nicio încercare de a se topi. Nu e suficient de atentă şi intră direct într-un cuplu de bătrânei plăpânzi. — Scuze, am întârziat, trebuie să-mi iau copilul de la grădiniţă, mormăie în grabă fără să se uite la ei. — Aha, da, copiii ne pot surprinde. Pot fi neobişnuit de întreprinzători pe cont propriu. Vocea sunase amabil, fără reproş.

Cutia  Camilla Lackberg descarca gratis PDF.