Nu există o înrobire mai amară ca speranţa de a fi fericiţi. Dumnezeu ne oferă pe pământ o vale a plângerii. Dar suferinţa asta este, până la urmă, trecătoare. Fericirea veşnică vine în viaţa de apoi. şi îl întrebăm pe Dumnezeu, răzvrătiţi, nemulţumiţi: Oare nu merităm o parcelă de veşnicie şi în trecerea noastră vremelnică pe pământ? „Mânăriile” lui Dumnezeu sunt mai straşnice decât cele ale unui croupier din Las Vegas. Ne dă fericirea pentru eternitate şi suferinţa pe pământ. Vrem să credem că o cunoaştere profundă a vieţii şi trăirea ei din plin echivalează cu sfidarea supremă a lui Dumnezeu, de aici, din valea plângerii pe care ne-a destinat-o. Iar dacă ne iese, Dumnezeu se răzbună, oricum, pe noi: ne lipseşte de nemurirea alături de el, ne condamnă la suferinţă veşnică, îndrăznim, contrar oricărei logici, să conferim logică Divinităţii. Ne spunem: nu poate fi Dumnezeu creatorul mizeriei şi suferinţei, al cruzimii şi blestemăţiei omeneşti, în orice caz, pe astea nu le-a creat un Dumnezeu bun, ci un Dumnezeu rău, Dumnezeul fals, un Dumnezeu deghizat, pe care îl putem învinge doar lichidând instrumentele răului pe care chiar El le-a creat. Sex, crimă si, mai ales, întruchiparea răului. Nu sunt oare şi aceste tentaţii tot ale unui Dumnezeu rău?

Ne închipuim că doar răpunându-l pe acest Dumnezeu uzurpator vom ajunge, curaţi la trup, eliberaţi la minte, să îl vedem la faţă pe întâiul Dumnezeu, pe Bunul Dumnezeu. Dar Marele Crupier are alt as în mânecă. O dată săvârşite trupurile, iar sufletele noastre gata să ajungă la El, Dumnezeu ne arată că El nu este altceva decât ceea ce Nu Este. Despre Dumnezeu putem afla doar ceea ce Dumnezeu nu este. Cine este Dumnezeu nu au reuşit să afle nici Sfinţii, nici Misticii, nici Părinţii Bisericii; nu ştie nici măcar Dumnezeu, căci ar cădea străfulgerat de propria înţelegere dacă ar afla. Iluminat, Sân Juan de la Cruz {1} este cel care s-a apropiat cel mai mult de înţelegerea lui Dumnezeu, ca să ne spună în plus doar atât: „Dumnezeu este Nimic, Neantul suprem, şi pentru a ajunge la El trebuie să călătoreşti spre Neantul care nu poate fi pipăit sau văzut sau înţeles cu mijloacele omeneşti”, iar spre a descuraja orice speranţă, Sân Juan nu ne lasă altceva decât acest teribil pasaj: „Fiinţa tuturor celor zămislite, faţă de infinita fiinţă a lui Dumnezeu, nimica este... Toată frumuseţea celor zămislite, comparată cu nesfârşita frumuseţe a lui Dumnezeu, este urâţenia întruchipată.” Poate că Pascal, sfânt şi cinic francez, este singurul al cărui pariu salvează atât conştiinţa, cât şi concupiscenţa noastră. Dacă pariezi pe existenţa lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu există, nu pierzi nimic; însă dacă Dumnezeu există, ieşi câştigător în toate.