Titlu 365 de zile care au marcat istoria omenirii

Autor Carrick Bruce R.
Categorie De specialitate
Subcategorie Istorie

carrick-bruce-r-365-de-zile-care-au-marcat-istoria-omenirii-pdf

Unele date din calendar au puternice rezonanțe istorice. Cei mai mulți oameni asociază data de 5 noiembrie cu tentativa eșuată a lui Guy Fawkes de a arunca în aer Parlamentul britanic, 14 iulie cu mulțimea răzvrătită din Paris luând cu asalt Bastilia și 4 iulie cu Declarația de Independență a Americii față de Marea Britanie. Cei care au cunoștințe mai aprofundate de istorie ar putea face legătura dintre 15 martie, Idele lui Marte și asasinarea lui Iulius Caesar, dintre 30 ianuarie și decapitarea regelui Carol și dintre 18 iunie și Bătălia de la Waterloo. Dar majoritatea datelor calendaristice nu sunt atât de ușor de legat cu trecutul. Mai mult, unele date care, cândva, erau sinonime cu marile evenimente istorice au dispărut din calendarul nostru modern. Câți dintre noi își mai amintesc că 24 mai era ziua de naștere a reginei Victoria? Cu toate acestea, noi susținem că în fiecare zi a anului a avut loc ceva demn de luat în seamă, iar cartea de față pornește de la această premisă. Am încercat să facem mai mult decât să legăm un eveniment de o anumită dată din calendar. Am încercat să adăugăm informații de bază și culoare fiecărei povești pe care am selectat-o, să spunem ce s-a întâmplat și să descriem consecințele, uneori surprinzătoare. Întrucât ne-am concentrat asupra portretizării persoanelor implicate, articolele se referă adesea la fel de mult la bărbați și femei – și uneori la copii – aflați în circumstanțe neobișnuite, ca și la evenimentele istorice propriu-zise. Selectarea evenimentelor realizată de noi este în mod inevitabil arbitrară, din cauza intervalului istoric vast din care a trebuit să alegem, precum și din cauza limitărilor practice impuse de numărul de pagini al unei cărți tipărite.

Povestirile pe care le relatăm aici provin în principal din istoria britanică, europeană și americană, dar de asemenea, în număr mai mic, și din Japonia, India, China, Canada și din alte zone. Articolul cu data cea mai veche, 25 iunie 1229 î.Hr., se referă la ziua în care marele faraon Ramses al II-lea a preluat puterea în Egipt. Pentru că am decis să considerăm tot ce s-a petrecut în ultima jumătate de secol ca ținând de evenimentele curente și nu de istorie, cel mai recent fapt remarcabil din carte este condamnarea pentru trădare a spionilor americani Julius și Ethel Rosenberg, care a avut loc pe 19 martie 1951. Indiferent de date, am selectat evenimentele pe care le-am considerat importante, cu impact asupra epocii lor (și poate chiar asupra epocii noastre). Printre ele avem nașteri, decese, căsătorii, înmormântări, încoronări, asasinări, convocări, scandaluri, execuții, bătălii, date de publicare, dueluri și tratate. Adeseori, evenimentele au în centrul lor câte o personalitate marcantă, precum Horatio Nelson sau Lorenzo Magnificul, Robespierre sau Dante. Uneori, însă, nu sunt decât niște mici detalii istorice fascinante, cum ar fi faptul că numele dinastiei engleze Plantagenet provine din obiceiul nobililor francezi de a-și împodobi pălăria cu o rămurică de grozamă, care poartă numele de planta genista.