Natura, domnule Allnut, este cea deasupra căreia am fost lăsați să ne ridicăm în această lume. Katharine Hepburn, în rolul domnișoarei Rose Sayer, din filmul Regina africană într-o după-amiază înăbușitoare din 1988, câțiva localnici vindeau arahide la intrarea în grădina botanică din Penang, Malaysia. Venisem acolo cu iubita mea, Ana, pentru o plimbare după un prânz îmbelșugat. Simțindu-ne confuzia, bărbații au explicat că arahidele nu erau pentru noi, ci pentru hrănirea puilor de maimuță irezistibil de adorabili, precum cei care se zbenguiau pe iarba din apropiere și pe care noi nu îi observaserăm încă. Am cumpărat câteva pungi. Ne-am intersectat curând cu un micuț atârnat de coadă chiar deasupra cărării. Ochii lui atât de umani s-au fixat plini de rugăminți pe punga cu arahide din mâna Anei. Am început să gângurim și să-i vorbim drăgăstos ca niște adolescente într-un magazin de pi-sicuțe, când dintr-o dată, am fost atacați din lăstăriș de o creatură simiană. O maimuță adultă a trecut ca fulgerul pe lângă mine, s-a izbit de Ana și a dispărut - cu tot cu arahide. Mâna Anei sângera în locul în care o zgâriase. Eram uluiți și tremuram în tăcere. Nu avuseserăm timp să țipăm. După câteva minute, când efectele adrenalinei au început, în sfârșit, să se disipeze, teama mi s-a transformat în aversiune. M-am simțit mai trădat ca niciodată. Odată cu arahidele, au dispărut și ideile noastre preconcepute despre puritatea naturii și despre răutate ca o năpastă specific umană. Fusese depășită o limită. Nu eram doar înfuriat, ci și ofensat din punct de vedere filosofic. Am simțit că se schimbă ceva în mine. Pieptul a părut să mi se umfle, umerii să mi se lărgească. Mi-am simțit brațele mai puternice; vederea mi s-a ascuțit. Eram ca Popeye după o conservă de spanac.

Am privit încruntat către lăstăriș asemenea unui primat de categorie grea, așa cum știam acum că sunt. Nu aveam de gând să mai accept alte abuzuri din partea acestor primate de categorie ușoară. Călătorisem prin Asia destul cât să știu că maimuțele nu seamănă nici pe departe cu verii lor care suflau în trombon și băteau în tamburină la televizor pe vremea când eram copil. Primatele asiatice care trăiesc în libertate posedă o caracteristică ce mi s-a părut șocantă și generatoare de confuzie când am văzut-o prima oară: respectul de sine. Dacă faci greșeala de a te uita lung la o maimuță de pe străzile Indiei, Nepalului sau Malaysiei, vei descoperi că te afli față în față cu o creatură inteligentă și beligerantă, a cărei expresie spune, cu o încruntătură în genul lui Robert DeNiro: „La ce dracu te uiți? Cauți scandal?“ N-ai cum să îmbraci unul dintre acești indivizi într-o vestă roșie. Nu a durat mult până am întâlnit o altă față îmblănită, care ne implora din ochi, atârnând cu capul în jos într-un copac din mijlocul unui luminiș. Ana era gata să ierte și să uite. Deși eram pe deplin călit împotriva drăgălășeniei de orice fel, am fost de acord să oferim maimuței o altă pungă cu arahide. Păream să ne aflăm la o distanță sigură de lăstărișul din care putea fi lansată o altă ambuscadă. în timp ce am tras afară punga din buzunarul meu umed de transpirație, foșnetul celofanului s-a auzit prin junglă asemenea unui clopoțel care anunță cina.