Cu un impuls puternic al motoarelor sale gemene cu reacţie, îngrijitul avion directorial se ridică de pe pistă, lansându-se în văzduhul boltit deasupra oraşului Sao Paulo. Înălţându-se cu repeziciune deasupra celei mai mari metropole din America Latină, aparatul Learjet ajunse curând la altitudinea de croazieră de douăsprezece mii de metri şi se îndreptă către nord-vest cu o viteză de opt sute de kilometri la oră. Instalată într-un scaun comod, cu faţa în direcţia contrară celei de mers, profesoara Francesca Cabral se uită cu un aer meditativ pe fereastră, la stratul parcă de vată al norilor, simţind deja lipsa străzilor învăluite în smog şi a energiei clocotitoare din oraşul ei de reşedinţă. Un sforăit înfundat, venind din partea cealaltă a culoarului dintre scaune, îi întrerupse cugetările. Se uită la bărbatul care era sursa respectivului sunet, un tip de vârstă mijlocie, într-un costum mototolit şi se întrebă, clătinând din cap, la ce se gândise tatăl ei atunci când i-l alese drept bodyguard pe Phillipo Rodrigues. Îşi scoase un dosar din servietă şi se apucă să noteze câte ceva pe marginea discursului pregătit pentru conferinţa internaţională de geo-ştiinţe ambientale de la Cairo. Revizuise ciorna de vreo zece ori, dar meticulozitatea îi stătea cu desăvârşire în caracter. Francesca era o ingineră strălucită şi o profesoară extrem de respectată, dar, într-un domeniu şi într-o societate dominate de bărbaţi, de la o femeie savant se aştepta să fie mai mult decât perfectă. Cuvintele se înceţoşau pe pagini. Cu o noapte înainte, stătuse până târziu, împachetând şi sistematizându-şi hârtiile cu lucrări ştiinţifice. Fusese prea surescitată ca să doarmă. Acum aruncă o privire invidioasă către bodyguardul.....