Vocea pilotului de pe zborul Alitalia dinspre Milano către Paris o trezi pe Timmie din picoteală. Era epuizată după o săptămână în New York, apoi altele două în Europa, prima în Londra, următoarea în Milano. Era un pelerinaj pe care îl făcea de două ori pe an, în februarie şi-n octombrie, pentru faimoasele spectacole de modă prêt-à-porter. Ea era fondatoarea, lumina călăuzitoare, principalul designer şi directoarea celor mai importante colecţii de îmbrăcăminte din Statele Unite, având companii subsidiare în Europa, motiv pentru care ajungea la evenimentele europene de modă de două ori pe an. Îşi expusese creaţiile alături de alţi designeri americani în New York în prima săptămână, apoi îşi prezentase colecţiile franţuzeşti la Paris. Şi, între aceste evenimente, participase la spectacolele de la Londra şi de la Milano. Şi participase şi la Săptămâna Modei Masculine de la Paris, cu colecţiile ei dedicate bărbaţilor. Timmie O’Neill îşi conducea singură afacerea de două zeci şi trei de ani. Începuse totul pe când avea două zeci, iar acum, la patruzeci şi opt de ani, imperiul său era atât de vast, încât includea îmbrăcăminte pentru copii, mobilier şi decoraţiuni pentru casă, inclusiv tapet, lenjerii de pat şi prosoape. Cu zece ani în urmă, adăugaseră cosmeticele, produse de îngrijire a pielii pentru femei şi bărbaţi şi o jumătate de duzină de parfumuri, care uimiseră pe toată lumea cu atracţia lor universală şi cu succesul aproape instantaneu pe care-l avuseseră în fiecare ţară în care fuseseră vândute. Timmie O’Neill era un nume recunoscut în întreaga lume şi asociat cu bunul gust, modă la preţuri ridicate şi succes răsunător. Lumea lui Timmie O’Neill era o victorie legendară de mai bine de două decenii, iar acum fondatoarea şi directoarea acestui imperiu se îndrepta către Paris, să supravegheze evenimentul de lansare a colecţiilor sale europene din luna octombrie. Restul designerilor americani îşi consumaseră energia în frenezia săptămânii modei de la New York, fără să mai ia în calcul nebunia prêt-à-porter din Europa. Doar Timmie le făcea faţă amândurora, cu energia şi succesul ei fără limite. Dar până şi ea era epuizată după Milano şi absolut secătuită când se gândea la spectacolul pe care-l avea de organizat în Paris. Hainele pe care le prezentaseră la New York fuseseră primite de către presă cu aclamaţii chiar mai intense ca de obicei. Pe parcursul întregii sale cariere, Timmie O’Neill părea să fi avut parte de atingerea lui Midas1 şi era fără cusur în ochii lumii modei. Chiar şi în ocazionalele sezoane când nu fusese pe deplin mulţumită de creaţii, sau când criticii fuseseră mai puţin îndrăgostiţi de ele, se descurcase fenomenal de bine. Tot ce făcea Timmie era fără cusur. Se arunca în toate proiectele cu perfecţionism, cu un stil şi o graţie imposibil de copiat. Forţa cu care se implica, mai profund decât oricine altcineva, şi aşteptările sale legate de propria persoană erau de nestăpânit. Avea capacitatea extraordinară de a prezice ce ar dori oamenii să poarte, cum ar dori să trăiască, ce ar dori să miroasă, înainte ca ei să apuce să se gândească măcar la asta. Alături de colecţiile vestimentare, parfumurile lor se numărau printre cele mai bine vândute din lume. Ea însăşi alesese aromele şi concepuse recipientele. Erau foarte puţine lucruri pe care Timmie O’Neill nu le făcea bine, de fapt nemaipomenit, exceptând poate gătitul. Şi să se îmbrace pe sine, cum îi plăcea să spună. Pe cât de ireproşabile şi de îndrăzneţe erau creaţiile sale vestimentare, pe atât se dovedea ea de indiferentă la ceea ce purta. Nu avea timp să se gândească la asta, deşi hainele pe care le crease o făcuseră faimoasă, mai ales linia de îmbrăcăminte sport, care reuşea să fie simultan comodă şi şic.
La prima vedere Danielle Steel descarca gratis PDF.
TOP 10 Cărți