Se întâmplă rar să trecem prin viață fără să simțim - de obicei agonizând în secret, poate la sfârșitul unei relații, sau poate atunci când stăm întinși lângă partenerul nostru, frustrați, incapabili să adormim - că suntem cumva ciudați când vine vorba de sex. E un domeniu în privința căruia majoritatea nutrim în adâncul inimii sentimentul că suntem ieșiți din comun. în ciuda faptului că e una dintre cele mai intime activități omenești, sexul este, chiar și așa, înconjurat de o suită de idei consfințite de societate care codifică modul în care oamenii normali trebuie să se raporteze afectiv și practic la această problemă. Adevărul este, însă, că puțini dintre noi sunt cât de cât normali din punct de vedere sexual. Aproape toți suntem bântuiți de vinovăție și de nevroze, de fobii și de dorințe perturbatoare, de indiferență și dezgust. Niciunul dintre noi nu abordează sexul așa cum ar trebui, cu atitudinea veselă, onestă, neobsesivă, consecventă, echilibrată, cu care ne torturăm singuri închi-puindu-ne că sunt dăruiți alți oameni. Suntem toți pervertiți sexual - dar numai în raport cu niște idealuri de normalitate foarte denaturate. Având în vedere cât de firesc a ajuns să fii ciudat, este regretabil cât de rar se întâmplă ca realitățile vieții noastre sexuale să ajungă în domeniul public. Aproape tot ce suntem din punct de vedere sexual rămâne imposibil de comunicat cu vreunul dintre acei oameni care ne-am dori să ne aprecieze. Bărbații și femeile care iubesc vor ascunde instinctiv o mare parte dintre dorințele care îi animă dintr-o teamă, adesea îndreptățită, de a nu le provoca partenerilor un dezgust intolerabil. S-ar putea să preferăm să murim fără să fi avut anumite conversații. Prioritatea unei cărți filozofice despre sex pare evidentă: nu să ne învețe cum să facem sex mai pasional și mai des, ci, mai degrabă, să ne sugereze cum, printr-un limbaj comun, am putea începe să ne simțim mai puțin stingheriți când vine vorba de sexul pe care fie tânjim să-l facem, fie ne chinuim să-l evităm.

Oricare ar fi natura stânjenelii pe care o resimțim în preajma sexului, aceasta este de obicei agravată de ideea că trăim într-o epocă emancipată - și, drept urmare, ar fi trebuit ca până acum să fi început să considerăm sexul o chestiune simplă și nederanjantă. Povestea standard a eliberării noastre din lanțuri sună cam așa: vreme de mii de ani, peste tot în lume, din pricina unei combinații diabolice de bigotism și cutume sociale pedante, oamenii au fost chinuiți de un sentiment de confuzie și de vinovăție în privința sexului. Unii credeau că o să le cadă mâinile dacă se masturbează. Că o să ardă în cazane cu ulei pentru că au privit îndelung la glezna cuiva. N-aveau nici cea mai vagă idee despre ce este o erecție sau un clitoris. Erau pur și simplu ridicoli. Apoi, undeva între Primul Război Mondial și lansarea lui Sputnik 1, lucrurile s-au schimbat în bine. în sfârșit, oamenii au început să poarte bikini, să recunoască că se masturbează, au devenit capabili să menționeze cunnilingusul în contexte sociale, au prins gustul filmelor porno și s-au relaxat cu totul în privința unui subiect care fusese, în mod aproape inexplicabil, sursa unor frustrări nevrotice inutile de-a lungul întregii istorii a omenirii. A putea întreține relații sexuale cu încredere și bucurie a devenit o așteptare la fel de firească pentru evul modern pe cât fuseseră îngrijorarea și vinovăția în epocile anterioare. Sexul a ajuns să fie perceput ca o distracție utilă, reconfortantă și energizantă fizic, cam ca tenisul - ceva pe care toți ar trebui să-l facem, cât de des putem, pentru a mai atenua din stresul vieții moderne. Această poveste despre iluminare și progres, oricât de flatantă ar fi la adresa rațiunii și a sensibilităților noastre păgâne, ocolește în mod convenabil un adevăr imuabil: sexul nu e ceva față de care să ne putem simți vreodată cu adevărat emancipați. Nu a fost doar o coincidență faptul că sexul ne-a tulburat într-atât vreme de mii de ani: dictatele religioase represive și tabuurile sociale au izvorât din aspecte ale firii omenești care acum nu pot fi pur și simplu șterse cu buretele. Suntem deranjați de sex pentru că sexul este esențialmente o forță perturbatoare, copleșitoare și nebunească, ce contravine fundamental majorității ambițiilor noastre, o forță aproape imposibil de integrat discret într-o societate civilizată. în ciuda eforturilor noastre susținute de a-1 scoate de sub incidența extravaganței, sexul nu va fi niciodată nici simplu, nici plăcut în felurile pe care ni le-am dori. în esența lui, sexul nu este democratic și nici amabil; este intim legat de cruzime, de exces și de dorința de a subjuga și de a umili. Sexul refuză să fie așezat frumos deasupra iubirii, așa cum ar trebui. Oricât am încerca să-l îmblânzim, sexul are tendința recurentă de a ne da viețile peste cap: ne împinge să ne distrugem relațiile, ne amenință productivitatea și ne obligă să stăm până târziu în cluburi de noapte vorbind cu oameni care nu ne plac, dar ale căror abdomene dezgolite ne dorim să le atingem. Sexul rămâne într-un conflict absurd și poate ireconciliabil cu unele dintre cele mai nobile crezuri și valori omenești. în mod deloc surprinzător, cea mai mare parte a timpului nu avem altă opțiune decât să-i înăbușim pretențiile. Ar trebui să acceptăm faptul că sexul este, prin natura sa, cam ciudat, în loc să ne învinovățim pentru că nu dăm curs în moduri mai normale impulsurilor sale derutante.