Inteligența emoțională e un concept care continuă să sune destul de ciudat, pentru că tindem să o percepem drept o capacitate unitară, și nu drept ceea ce este de fapt: un cuvânt atotcuprinzător pentru ceea ce reprezintă în realitate o suită de calități, direcționate spre o multitudine de obstacole diferite. Există inteligență matematică și culinară, inteligență legată de literatură și inteligență față de animale. Putem fi siguri că nu există o persoană complet inteligentă - și probabil nici vreuna de-a dreptul proastă. Suntem cu toții nemaipomenit de pricepuți la a ne da viețile peste cap, indiferent de prestigiul gradului nostru universitar, și suntem mereu în stare să contribuim sincer la ceva, oricât de neortodoxe ne-ar fi calificările. Când vorbim despre inteligența emoțională, ne referim - intr-o manieră mai degrabă umanistă decât științifică - la capacitatea cuiva de a înțelege sau nu componentele-cheie ale funcționării emoționale. Ne referim la abilitatea de introspecție și comunicare, de a intui dispoziția celorlalți, de a rela- ționa cu răbdare, bunăvoință și imaginație în momentele mai puțin edificatoare ale celor din jur. O persoană inteligentă emoțional știe că iubirea este o calitate, nu un sentiment, și că presupune încredere, vulnerabilitate, generozitate, umor, înțelegere sexuală și resemnare selectivă. O persoană inteligentă emoțional își alocă timpul necesar pentru a-și da seama ce îi conferă sens vieții sale profesionale și are încrederea și tenacitatea de a încerca să găsească un echilibru între prioritățile sale interioare și solicitările venite din partea lumii exterioare. O persoană inteligentă emoțional știe să spere și să fie recunoscătoare și, în același timp, să rămână fermă în fața structurii esențialmente tragice a existenței.