Fusese o zi lungă pentru primarul arab al Ierusalimului, Hussein Selim al-Husaini. Imediat ce forţele otomane au părăsit Ierusalimul, primarul a împrumutat o pânză albă de la un misionar american şi a pornit în dimineaţa zilei de 9 decembrie 1917 să predea oraşul sfânt a trei dintre religiile lumii, iudaismul, creştinismul şi islamul, forţelor armatei britanice care se apropiau. Mai întâi a dat de doi bucătari din armată care nimeriseră în Ierusalim în căutare de apă, dar care nu s-au simţit competenţi să-şi asume responsabilitatea capitulării. Mai departe, primarul a întâlnit doi sergenţi de infanterie care patrulau pe drumul Lifta-Ierusalim. Şi aceştia au refuzat onoarea, însă s-au fotografiat cu primarul şi cu grupul său. Într-un final, înainte ca ziua să se sfârşească, primarul şi-a croit drum prin structura de comandă britanică, până a ajuns la generalul-maior J.S.M. Shea din Divizia 60 (londoneză), care era pregătit să accepte capitularea oraşului în numele generalului Sir Edmund Allenby, comandatul britanic suprem. Allenby şi-a făcut intrarea oficială în Ierusalim prin poarta Jaffa, la amiază, pe 11 decembrie 1917. Pentru a-şi arăta respectul, generalul a descălecat înainte să intre în Oraşul Sfânt. În proclamaţia adresată locuitorilor „Ierusalimului cel binecuvântat': Allenby a clarificat că va respecta şi proteja locurile sfinte ale tuturor celor trei religii care considerau oraşul sacru. Prim-ministrul David Lloyd George îi ceruse lui Allenby să capture Ierusalimul drept cadou de Crăciun pentru poporul britanic. Acesta a dus la îndeplinire ordinul cu două săptămâni înainte de termen şi rară ca vreo clădire sacră să fi fost afectată. Generalul Allenby a fost primul cuceritor creştin al Ierusalimului de după 1099, când oraşul a fost luat cu asalt de primii cruciaţi care i-au masacrat pe locuitorii musulmani şi evrei. Cu tact, Allenby a evitat să facă vreo referire la Cruciade în proclamaţia sa adresată locuitorilor Ierusalimului, relatările din presă despre succesul lui nefiind la fel de reţinute. Propaganda britanică se străduia să facă mult caz pe tema capturării oraşului de la turci la sfârşitul anului 1917, însă populaţiile aliate erau în mare măsură neimpresionate. Ilustrarea Cruciadelor nu putea schimba realităţile unui an nefast pentru cauza aliată, cu evenimente precum răscoalele armatei franceze, masacrul trupelor britanice în noroiul de la Passchendaele, ieşirea Rusiei din război şi înfrângerea Italiei la Caporetto. Anul 1918 a venit cu şi mai multe crize pentru ca, în final, cauza aliată să iasă învingătoare. În toamna anului 1918, rezistenţa turcă din Orientul Mijlociu a cedat, încheindu-se un armistiţiu. Forţele Aliate au cucerit Constantinopolul, pe care creştinii îl pierduseră în 1453, în timp ce Imperiul Otoman, cel mai puternic adversar musulman al Europei creştine era la pământ. Când Turcia s-a reîacut, în 1919, sub conducerea lui Mustafa Kemal (Ataturk), avea să fie un stat foarte diferit, devotat secularismului, modernizării şi altor aspecte ale occidentalizării.