Să scrii istoria altei ţări decât ţara ta înseamnă, fliră îndoială, să îţi asumi o libertate colosală. Dacă judecăm după reticenta de care dau dovadă specialiştii înainte de a se pronunta asupra unor episoade minore din istoria propriei ţări, s-ar părea că numai un tânăr nesăbuit va încerca să-şi publice gândurile despre miile de ani trăite de alte popoare. Adesea vor da înapoi de la această sarcină chiar şi cercetătorii cei mai calificaţi pentru a o duce la îndeplinire, tocmai pentru că apreciază adecvat complexitatea sarcinii. Aşadar, un englez care a îndrăznit să scrie o Istorie a Poloniei trebuie să fie conştient că există un număr imens de specialişti polonezi care ştiu mult mai multe decât el despre subiectul în cauză. Pe de altă parte îrisă, neavând povara unei cunoaşteri ca a lor şi nici povara unor împrejurări politice care să frâneze exprimarea unor viziuni independente, el poate totuşi spera să contribuie cu nişte puncte de vedere noi şi intuiţii utile. 

Curajul, la fel ca şi modestia, trebuie să nu-l părăsească niciodată pe drumul său. Acest studiu nu este dictat de nici o ideologie. Desigur, nu poate avea pretenţia de a fi obiectiv, de vreme ce obiectivitatea nu este niciodată posibilă. Ca orice carte de istorie, acest volum a trebuit să fie scris prin prisma deformatoare a mintii istoricului, ale cărui capricii personale selectează în mod inevitabil o cantitate finită de informaţie din infinitele detalii ale realităţii trecute. Cartea poate să reproducă această realitate cu o fidelitate comparabilă cu aceea cu care o fotografie bidimensională, formată prin lentila de refracţie a aparatului foto, poate produce o imagine precisă a lumii tridimensionale. Istoricul - aidoma aparatului de fotografiat - minte întotdeauna. 

Este incapabil să spună întregul adevăr. Tot ce poate să facă este să identifice acele distorsiuni cărora le este supusă în mod inevitabil lucrarea sa şi să evite modalităţi mai grosolane de retuş sau omisiune. Precum fotograful care demonstrează efectul tuturor filtrelor de lumină avute la dispoziţie asupra fotografiei lui, istoricul poate prezenta diversele interpretări posibile ale unor probleme controversate, neluând partea nici uneia dintre ele, şi se poate abţine de la judecăţi arbitrare. Astfel, el speră să fie, dacă nu obiectiv, cel puţin imparţial . În această privinţă, o notă asupra filozofiei mele asupra istoriei s-ar putea dovedi folositoare. Două influenţe formatoare diferite au avut tendinţa de a mă atrage în două direcţii opuse. Perioada de studiu la Universitatea JagieHonă din Cracovia, unde cerinţele pentru examenele de doctorat includeau lecturi de o natură vădit ideologică, mi-a trezit indubitabil curiozitatea în legătură cu problema cauzalităţii. Fără a mă lăsa convertit de puterea de convingere a marxismului, leninismului sau marxism-leninismului , această perioadă mi-a întărit însă nişte bănuieli mai vechi - cum că e posibil să existe un element de natura aşa-ziselor „forte ale istoriei" şi s-ar putea ca de multe ori acesta să fie parţial responsabil pentru turnura pe care o iau lucrurile. O altă perioadă de studiu, anterioară, la School of Modem History de la Oxford, sub tutela lui A.J . P. Thylor, a avut şi ea importanta ei. Spre deosebire de Edward Gibbon, ilustrul nostru predecesor de la Magdalen College, eu nu pot pretinde că anii petrecuti la Oxford " au fost cei mai leneşi şi neprofitabili din viata mea" . Nu am acceptat ideea că opiniile originale ale domnului Thylor ar fi de o perversitate incontestabilă, ci respect sugestiile lui cum că atât întâmplarea, cât şi voinţa unor indivizi anume joacă un rol în direcţionarea cursului evenimentelor. 

Ca atare, în încercarea de a reconcilia nişte influente contrare, am ajuns să susţin teza următoare : cauzalitatea nu este compusă în mod exclusiv din elemente deterministe, individualiste sau accidentale, ci dintr-o combinatie a acestora. În orice situaţie istorică, eu mă străduiesc în primul rând să identific o matrice de factori politici, sociali, economici, culturali, instituţionali, militari, personali şi dinamici care au o semnificaţie pentru toate evoluţiile ulterioare.