Pentru a putea răspunde sistematic la aceste întrebări, dar și pentru a putea elucida motivele enunțate mai sus pentru care aceste întrebări sunt înconjurate de incertitudine, aș dori să încep prin a oferi câteva remarci introductive cu privire la metodologia acestei analize biblice. În primul rând, atunci când e abordată una dintre temele complexe ale Sfintei Scripturi, uneori este de mare folos să ne întrebăm unde și în ce context apare un anumit subiect pentru prima dată și pentru ultima dată în Biblie. Odată ce am identificat punctul de plecare, dar și cel final al unei revelații, deseori e mai ușor să facem o legătură între celelalte puncte-cheie ale revelației și revelația biblică per ansamblu. De aceea cărțile Genesa și Apocalipsa sunt foarte importante. În cazul multor teme care sunt introduse în Genesa, prima carte a Bibliei, concluzia este prezentată abia în Apocalipsa, care este ultima carte a Bibliei. În al doilea rând, există o întrebare fundamentală cu privire la legătura dintre Vechiul Testament și Noul Testament: ce revelații au caracter continuu de-a lungul întregii Biblii și ce revelații nu au caracter continuu? Un exemplu de lipsă de continuitate este ritualul jertfei de la Templu.

Isus a prezis distrugerea Templului și renunțarea la toate ritualurile asociate cu acesta iar totul s-a întâmplat așa cum a prezis El. Isus a oferit o alternativă atât pentru Templu, cât și pentru oferirea de jertfe: noi, credincioșii, suntem noul templu, iar El, Mielul lui Dumnezeu, este jertfa atotcuprinzătoare și universal valabilă. Două exemple de continuitate sunt valabilitatea eternă a revelației vechitestamentare cu privire la creație și la Cele 10 Porunci, mai exact, fiind vorba de porunca referitoare la iubire. În Noul Testament nu se menționează prea mult despre cele două exemple, dar puținele confirmări care sunt oferite în Noul Testament sunt suficiente pentru a confirma importanța eternă a revelației vechi-testamentare cu privire la aceste subiecte și pentru a arăta că aceasta trebuie luată ca atare. Pentru mulți dintre noi, acest lucru nu e greu de înțeles.

„Israel’’ ca exemplu de continuitate biblică Același principiu de bază se aplică și în cazul subiectului referitor la Israel. Iată câteva exemple din Epistola către Romani. În Romani 9:4-5, Pavel enumeră opt daruri ale harului pe care Dumnezeu le-a oferit pentru totdeauna poporului israelit: „Ei sunt israeliți, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduințele, patriarhii, și din ei a ieșit, după trup, Hristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!’’

În aceeași scrisoare, în capitolul 15, versetul 8, Pavel spune că unul dintre motivele pentru care Isus a venit pe pământ este ca să confirme promisiunile făcute de Dumnezeu poporului evreu: „Hristos a fost, în adevăr, un slujitor al tăierii împrejur, ca să dovedească credincioșia lui Dumnezeu și să întărească făgăduințele date părinților…’’ De aceea Pavel a putut afirma atât de clar în Romani 11:28-29 că Dumnezeu nu Și-a respins poporul Israel și că darurile îndurării oferite poporului Său, ca și chemarea lor, sunt valabile pentru totdeauna, chiar și în Noul Testament: „În ce privește Evanghelia, ei sunt vrăjmași, și aceasta spre binele vostru; dar în ce privește alegerea, sunt iubiți, din pricina părinților lor.

Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile și de chemarea făcute. După cum voi odinioară n-ați ascultat de Dumnezeu, și după cum, prin neascultarea lor, ați căpătat îndurare acum…’’ Sunt doar câteva afi rmații, dar acestea sunt sufi ciente pentru a clarifi ca faptul că, în ce privește chemarea Israelului, darurile harului oferite acestuia și promisiunile pe care i le-a făcut Dumnezeu, nu există nicio îndoială: aceste chestiuni au continuitate de-a lungul întregii Biblii. În ce privește aceste chestiuni, nu există nicio întrerupere între Vechiul Testament și Noul Testament.

Descarca Israel, Națiunile Și Valea Judecății de Harald Eckert in format pdf.