Copilăria timpurie 

Fie că ne place sau nu, de obicei învăţăm din cărţi. Sperăm cel puţin să descoperim în ele vreun răspuns la propriile noastre întrebări şi vreo soluţie la propriile noastre dificultăţi. Acest lucru este în special adevărat când alegem o carte care se ocupă de problemele vieţii noastre psihice. Ce alt scop poate să aibă studiul psihologiei dacă nu ne oferă un ajutor concret pentru dificultăţile noastre sau dacă nu ne oferă măcar posibilitatea să ne ajutăm noi înşine? În această carte încerc să îi ofer cititorului o imagine a metodelor şi tehnicilor psihologiei individuale. Această artă de tratament al minţii umane este întru totul demonstrabilă şi este indiscutabil deschisă celui de a cărui minte nu este străină înţelegerea profundă a unităţii conjunctive a vieţii umane. Trebuie să cunoaştem simbolurile grafice ale limbajului nostru ca să putem citi limba pe care o vorbim. Aşa cum, deţinând această cunoaştere, putem să citim o limbă altfel străină, la fel trebuie să cunoaştem simbolurile sufletului pentru a citi o viaţă. Citim adesea biografii; multe sunt pline de poveşti de viaţă dramatice şi captivante. 

Multe au de-a face cu persoane al căror mod de viaţă sau ale căror realizări au fost cumva neobişnuite sau dramatice. Adesea, ceea ce face biografia interesantă este activitatea individului sau forma literară. Aici mă ocup de o poveste de viaţă care, deşi însufleţită şi plină de culoare, este totuşi povestea unei fete obişnuite, fără merite deosebite. Cred că această poveste va ilustra faptul că s-ar putea prea bine ca aspectul psihologic al biografiei să fie cel mai fascinant. Arta psihologiei individuale se bazează pe cunoaştere şi pe bun-simţ. Numai celor împovăraţi de prejudecăţi psihologice li se va părea ciudată, complicată sau amăgitoare. În această carte procedez aşa cum fac în cabinetul meu atunci când ascult pentru prima oară povestea unui pacient. Comentariile asupra poveştii nu se bazează pe o cunoaştere mai bună a faptelor decât aceea deja disponibilă cititorului. Intenţionat, procedez într-o manieră nepremeditată şi spun povestea aşa cum mi-a fost transmisă, oferindu-mi interpretarea în timp ce o citesc pentru prima dată. La fiecare propoziţie, la fiecare cuvânt al pacientei, mă gândesc: Care este adevărata semnificaţie a ceea ce spune? Care este atitudinea acestei persoane faţă de viaţă? Ce înseamnă cuvintele ei în lumina faptelor ei? Cum face faţă cerinţelor vieţii? Cum se poartă cu semenii săi, cu alte fiinţe umane? 

Cum îşi îndeplineşte datoriile (sau eşuează în a le îndeplini)? Tinde ea spre realitate sau spre iluzie? Având cadrul acestei poveşti, ale cărei lacune le vom acoperi treptat din propria noastră experienţă, o vedem pe această fată străduindu-se să ajungă la o expresie deplină a personalităţii ei şi să stăpânească problemele vieţii. Începem de la cei dintâi ani de viaţă, întrucât am convingerea că dezvoltarea fiinţei umane este în mare măsură determinată de primii patru sau cinci ani. Încep acum povestea domnişoarei R. Îmi este la fel de necunoscută cum este şi pentru dumneavoastră şi comentez pe măsură ce citesc.