Străinul acela nu era tocmai un străin. Lui Arie Tzelnik figura lui i s-a părut respingătoare şi fermecătoare în acelaşi timp, din prima clipă în care 1-a zărit, dacă într-adevăr existase o asemenea clipă: Arie Tzelnik avea senzaţia că mai văzuse undeva acel chip şi braţele acelea lungi, atârnând până aproape de genunchi, o amintire înceţoşată, venită parcă din altă viaţă. Bărbatul şi-a parcat maşina exact în faţa porţii. Maşina lui prăfuită, de culoare bej, era şi ea străină, iar pe parasolarul care acoperea partea de sus a geamurilor laterale era un întreg puzzle de culori, tot felul de semne de punctuaţie, propoziţii, formule, sloganuri. A închis portiera, dar s-a întors să verifice, cu mişcări energice, uşă după uşă, pentru a vedea dacă sunt încuiate bine. După aceea a lovit uşor capota cu palma, ca şi cum ar fi fost un cal bătrân pe care îl priponeşti de gard şi căruia îi transmiţi, prin lovituri uşoare, pline de afecţiune, că nu va avea mult de aşteptat. Apoi a deschis poarta cu o mişcare hotărâtă şi a păşit pe veranda umbrită de viţă-de-vie. Mersul lui părea repezit şi frânt de durere în acelaşi timp, precum paşii cuiva care calcă desculţ pe nisip încins. Din hamacul lui cuibărit într-un col al verandei, de unde putea vedea totul fără a fi văzut, ț Arie Tzelnik îşi urmărise oaspetele încă de când acesta îşi parcase maşina. Insă, în ciuda tuturor eforturilor, nu reuşea să-şi amintească cine anume era străinul acesta câtuşi de puţin străin. Oare unde îl mai întâlnise, când îl mai întâlnise? Poate într-una dintre călătoriile lui în străinătate? La repetiţii? La birou? La universitate? Sau poate îi fusese coleg de şcoală? Figura bărbatului era vicleană şi jovială, ca şi cum tocmai i-ar fi reuşit cine ştie ce farsă, iar acum se bucura că-şi ia tălpăşiţa. Îndărătul acestei măşti, undeva, sub obrazul străin, puteai intui trăsăturile unui chip cunoscut, supărător, enervant: faţa cuiva care te-a făcut să suferi la un moment dat. Sau, poate, din contră, căruia tu i-ai pricinuit o de mult uitată nedreptate? Ca un vis cufundat în uitare în proporţie de nouăzeci la sută, dar din care un firicel firav mijeşte în amintire asemenea unui vlăstar